Caţavencii

Coaliția PSD-PNL-Federația Rusă

Guvernul României e pe cale să dea un segment de infrastructură energetică națională pe mîna Rusiei. Compania maghiară MVM, conglomeratul energetic de stat al Budapestei, e la un pas să cumpere acțiunile companiei E.ON Romania și să devină furnizorul de energie pentru 3,4 milioane de clienți. MVM e întrepătrunsă adînc cu Gazprom și Rosatom, companii energetice ale statului rus, iar politica externă a Ungariei merge la braț, prin Orbán și Putin, cu politica agresoare a Rusiei. E limpede că aici nu e vorba despre o afacere, ci despre o operațiune strategică. MVM a încercat să investească în mai multe state vulnerabilizate de Rusia: Cehia, Slovacia, Bulgaria și România, dar nu a reușit decît în România, unde deține deja cîteva hidrocentrale de dimensiuni mici pe Valea Uzului, în Transilvania. Statul român, asistat de pasivele și duplicitarele sale Servicii, n-a reușit să înțeleagă sau s-a făcut că nu înțelege pericolul acestei ofensive rusești prin intermediul companiei MVM.

Surse politice spun că au existat, la nivelul Guvernului și Președinției, avertizări din partea SRI. Credem sau nu credem asta, rezultatul arată că incompetența politicienilor a rezonat cu dezinteresul Serviciilor. Mai ales că există cel puțin patru companii energetice românești de stat – Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Electrica – care pot cumpăra pachetul de acțiuni de la E.ON.

Doar că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, e de altă părere: „Nu cred că poţi să justifici, nici ca acţionar, nici ca management, să plăteşti un lucru de două, trei sau zece ori mai mult decît el face“. E.ON n-a cerut de zece ori cît face rețeaua de furnizare, ci de două ori mai mult decît au fost dispuse să ofere companiile românești, adică statul român reprezentat de nepoții și amantele din consiliile de administrație. Statul maghiar, însă, nu s-a împiedicat în discuția prețului și e gata să dea banii ăia, fiindcă ceea ce cumpără nu e, cum spuneam, doar o afacere, ci o breșă strategică glorioasă pentru imperialismul rus.

Ne putem imagina și o negociere inconștientă între Guvernul României și Viktor Orbán, înainte de campania electorală (ne sprijini la Schengen, îți dăm rețeaua energetică), dar mai bine nu ne imaginăm, fiindcă asta ar însemna un act grav de subminare a economiei, a independenței energetice și a securității naționale.

Rusia e prezentă în structurile de conducere, în sistemele vitale și infrastructurile critice ale României de mult. De la politicile pro-ruse din domeniul apărării naționale (despre care scriu de ani buni) și pînă la destructurarea industriei și racolarea politicienilor, oamenii Federației Ruse și-au croit drum prin statul român ca prin brînză. Amprentele lor lăsate la combinatele siderurgice din Cîmpia Turzii, Tîrgoviște, Buzău, Brăila, Slatina sînt ignorate de conducerea politică, de Parchete și de Servicii, fiindcă au alături amprentele unor oameni politici, de la președinți de țară la miniștri, parlamentari și consultanți acoperiți.

La fel de grav, dar mult mai acut decît energia, politicile pro-ruse se manifestă în sistemul de securitate națională. Pe lîngă pasivitatea și incompetența vizibile recent la serviciile secrete avem în fața ochilor jocul pro-rus cronic din domeniul Apărării. Acum, la Apărare e numit același ministru care a blocat, cu o sîrguință demnă de Codul Penal, modernizarea armatei, după ce miniștrii dinaintea lui au sabotat-o. Încă nu s-a stabilit și, poate, nu se va stabili niciodată cît e prostie și cît e premeditare în aceste reverențe tactice făcute lui Putin, dar e cert că la Kremlin se sărbătorește zi de zi felul în care Guvernul României, mînă în mînă cu o rețea de generali depășiți, subminează capacitatea de apărare a armatei.

Securitatea energetică a României și securitatea ei militară sînt deteriorate cu rîvnă de conducerea politică a țării, într-un elan tîmp și distructiv, inspirat de lipsa de carte și de caracter, de iresponsabilitate și de lăcomie. Rusia e prezentă în viitorul României mult peste efortul depus de serviciile ei secrete. I s-au văzut tentaculele la alegerile prezidențiale și parlamentare. I se văd ghearele la nivelul partidelor extremiste. I se văd colții în deruta instituțiilor de forță. Prostia și lichelismul conducerii politice a României, imoralitatea și lăcomia structurilor ei de securitate îi dau aripi și îi creează culoar. Lipsa oricărui proiect de țară și a oricărei priceperi, lipsa oricărui strop de patriotism, minciuna și hoția la nivel înalt fac din România, de două decenii, victima perfectă a Kremlinului.

Dacă în următorii ani Rusia va dori să avanseze în teritoriile fostelor țări socialiste, nu-i va fi greu să aleagă pe unde s-o ia. Nu există pe flancul estic un stat mai slab și mai vulnerabil decît statul român, nu există o țară mai ușor de destabilizat, de învrăjbit, de descurajat, de anihilat instituțional decît România. Pe 7 ianuarie, cînd noi vom sărbători începutul austerității, Putin va sărbători Crăciunul rusesc și va închina o cupă de șampanie cu echipa lui de criminali, mulțumit că a descoperit veriga slabă a Europei.

Exit mobile version