După ani și ani de rezultate financiare care fac firmele de curierat să se gîndească la faliment, Poșta Română s-a pus serios pe modernizat, pe investit, pe schimbat totul din temelii, ca să facă de-a dreptul de rîs concurența. În urmă cu cîteva săptămîni, băieții din conducere au decis să ducă cu adevărat poștașii în secolul XX și au pus-o de-o achiziție de biciclete noi. După care și-au dat seama că, ce să vezi, e totuși secolul XXI, așa că au decis să ia niște biciclete cu motor. Pe bune, biciclete cu motor, genul la care dai la pedale și, dacă nu mai ține gamba, muți pe motor. Probabil că au căutat prin niște pliante, împărțite tot de ei, și au aflat de conceptul ăsta nou și revoluționar. Și, pentru că vorbim de Poșta Română, au cheltuit și niște bani, că doar performanța costă. Mai exact, ceva mai bine de 1,5 milioane ca să cumpere 343 de biciclete electrice. Au organizat chiar și o licitație, la care s-au înscris două firme, însă una s-a retras, așa că a rămas în competiție doar Deebo Internațional SRL, din Ploiești, o firmă care altfel vinde fel și fel de chestii, bicicletele astea fiind un fel de chestiune secundară. Însă, cum erau singurii rămași în competiție, au avut cea mai bună ofertă financiară. Mai exact, 5.247 de lei, dacă punem și TVA la socoteală, pentru o astfel de bicicletă, sumă cu care domnii de la Poșta Română ar fi putut să cumpere niște scutere cel puțin decente. Sau trotinete ori cai de curse, dacă tot voiau să facă mișto de cei 343 de angajați pe care-i vor dota cu o așa tehnică modernă. Sau, dacă voiau să facă mișto doar de angajați, nu și de buget, ar fi putut căuta pe net prețul unei biciclete electrice, eventual chiar de la firma asta din Ploiești, și-ar fi găsit că pot lua și la 4.000 bucata sau cel mult 4.600 varianta mai bună, nu neapărat la 5.247. Însă, vorba aia, sîntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine, mai ales că la ieftin nu dă bine nici parandărătul.
Coana Mița poștărița dă pedale-n viitor, la o biclă cu motor
