“Am unul care a primit telefon din străinătate și care i-a spus că nu mai trimite nici un euro dacă îl votează pe Ponta.” – Gheorghe Stanciu, primar Greabănu, Buzău.
Primarul din Greabănu nu este primul sau singurul om care vorbește despre telefoanele primite de la românii din emigrație înaintea turului doi al prezidențialelor de anul trecut. Un procuror atent și pasionat de meserie ar găsi online, încă, multe mărturii ale unor oameni mândri că și-au constrâns rudele să voteze cu Iohannis, sub amenințarea tăierii de bani veniți prin Western Union. Conform legii, asta este o infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atât. Nu este nici o diferență între un activist de partid care umblă cu șpaga electorală din poartă-n poartă și diasporeanul profund democrat care-și amenință rudele cu tăierea fondurilor în cazul unui vot greșit din punctul său de vedere. Atâta timp cât ambii – și activistul, și diasporeanul – sunt cetățeni români, se supun acelorași legi, ar trebui să înfunde aceleași pușcării. Doar că, printr-o ciudată distorsionare a perspectivelor, activistul este, în continuare, blamabil, în timp ce diasporeanul a devenit un erou, pe care procurorii n-au voie să-l atingă nici măcar cu o floare. Un “Vae victis!” cinic, justificat de toți cei care cred că scopul scuză, într-adevăr, orice mijloace.
Cum justificate par, în ochii multora, coincidențele dese și atent studiate la care apelează DNA-ul. Fix la un an de la referendumul pentru suspendarea președintelui din 2012, DNA a trimis în judecată dosarul lui Liviu Dragnea. Exact în ziua în care PNL depunea moțiunea de cenzură a sesiunii parlamentare trecute, Victor Ponta era chemat la DNA. Fix, dar fix în ziua în care parlamentarii Opoziției au intrat în grevă japoneză pentru a obține o lege privind votul prin corespondență, Titus Corlățean a stat patru ore la DNA, dând declarații în dosarul votului din diaspora. Sunt niște sincronizări atât de copilărești, mascate de o simbolistică atât de străvezie, încât nu poți să nu pufnești în râs. Când șirul coincidențelor concurează bancnotele lipite pe fruntea maneliștilor – fără număr, fără număr, fără număr –, orice dezbatere publică devine cu adevărat inutilă. Nu are rost să mai discutăm degeaba dacă cei care nu plătesc impozite în țară au dreptul de a decide soarta banilor colectați de la cei care plătesc impozite, altele decât cele locale. Aparent, DNA-ul are o opinie fermă în acest domeniu și ar fi cel puțin riscant să nu se țină cont de aceasta. Tot aparent, de acest obicei al DNA de a-și face cunoscute opiniile prin mesaje subtile nu vom scăpa prea curând. Ceea ce e trist. Trist nu pentru că DNA se amestecă în viața politică. În definitiv, ne vom obișnui și cu asta, până la urmă. Dar e trist că, într-o țară liberă, democratică, recunoscută ca atare de către toți partenerii internaționali, mai există oameni – în cazul de față, procurorii – cărora nu li se permite să se exprime liber, fiind obligați să apeleze la subterfugii umilitoare. Sincer, ar fi mult mai onest ca doamna Kövesi să-și poată semna opiniile în orice ziar dorește dânsa. În definitiv, poate scrie mai bine decât mulți dintre “negrii” pe care-i folosește azi ca să-i răspândească părerile despre lume și viață.