Colonelului n-are cine să-i mulțumească

În anii crunți ai regimului Băsescu, pe vremea cînd se potcovea George Maior cu 99 de ocale și sărea pînă la cer, cînd umblau generalii cu Codruțe-n coadă, cînd Florian Coldea îi băga statului de drept mîna pe gît și-l întorcea pe dos, ca pe un ciorap, în fine, cînd SRI intercepta fără mandat pînă și convorbirile babelor din Obor cu mușteriii de pătrunjel, ei bine, în acele timpuri uitate, colonelul Ioan Dedu a avut curajul să se pună cu sistemul. Statul paralel trăia atunci într-o suprapunere totală cu statul oficial, așa că Dedu a fost pus imediat cu botul pe labe. Dedu observase derapajele șefilor SRI, monitorizase practici ilegale și îi avertizase că încalcă drepturi și libertăți. În consecință, a fost băgat în arest, apoi consemnat la domiciliu și destituit.

Ioan Dedu a încercat să se apere în Justiție. Fiindcă în momentul privării lui de libertate nu exista o lege care să le permită lui Maior și Coldea să-l rețină, a dat în judecată serviciul, pe șefii serviciului și pe șefii direcției juridice pentru abuz și încălcarea dreptului la libertatea de mișcare. Cu încăpățînarea primilor martiri din Colosseum, care credeau că Iisus îi va scăpa din colții leilor, Dedu a parcurs toate etapele Justiției românești, în fiecare dintre ele fiind executat cu o nerușinare demnă de faima cîmpului tactic. SRI și-a controlat judecătorii așa cum obișnuia, prin certificatele ORNISS, limitîndu-i lui Dedu accesul la părți din dosar, și a obținut sentințele pe care și le-a programat.

În 2015, însă, după ce a pierdut în România tot ce putea fi pierdut, Ioan Dedu s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului. Și, după patru ani de așteptare, CEDO i-a acceptat cazul. E pentru prima dată cînd un judecător s-a aplecat asupra dosarului fără să fie presat de bilețele de la generalii serviciului. CEDO a înțeles imediat despre ce tip de justiție e vorba în cazul Dedu versus România și a luat România la întrebări. Chestionarul la care Guvernul e obligat acum să răspundă arată că judecătorii de la Strasbourg suspectează la modul avansat legalitatea procesului și independența completelor de judecată. E fără dubiu că, la CEDO, cauza lui Dedu va găsi înțelegerea pe care o merită și că, într-un viitor mai lung sau mai scurt, i se va face dreptate.

Pe lîngă toate astea mai e ceva de spus despre colonelul Dedu. Mare parte din adevărul care a ieșit la iveală din străfundurile otrăvite ale instituțiilor de forță i se datorează. Ani la rînd, după ce a fost eliminat din SRI, Dedu a încercat să deschidă ochii presei asupra ilegalităților care dospeau sub armura SRI și DNA. A livrat indicii, a indicat texte de lege, a atras atenția asupra unor organigrame și regulamente publice și i-a forțat pe ziariști să gîndească. Dedu n-a divulgat niciodată un secret de serviciu, n-a dat nume, n-a făcut publice operațiuni. A respectat jurămîntul militar pînă la capăt. De aceea a și fost un partener dificil pentru cei pe care i-a ajutat. A fost mereu cifrat, minimal, teoretic, dar a mizat pe dorința presei de a urmări o pistă. Fără îndrumarea lui discretă nu s-ar fi ajuns atît de departe cu descifrarea statului subteran. I se datorează multe, de la logica ce a condus presa pe urmele făptașilor pînă la răbdarea de a repeta lucruri pe care nimeni nu părea să le înțeleagă.

Ioan Dedu are meritele lui nevăzute, niciodată răsplătite așa cum ar fi trebuit.