E anul 2100. Au trecut șapte ani și o lună de cînd ultimul român l-a mîncat pe penultimul român și i-a furat ceasul. Șapte ani de cînd ultimul român a murit de foame. Unii cred că dispariția românilor a fost ceva rapid și neașteptat. Ca aceea a tigrului tasmanian sau a păsării dodo. În realitate, procesul începuse cu peste două mii de ani în urmă, cînd, printr-o ciudățenie genetică, procentul de hoți și de proști al poporului a atins o masă critică.
Desigur, se nășteau în fiecare an un procent de oameni fără gena de hoț sau prost, dar aceștia, dîndu-și seama că nu au nici o șansă, și-au pus traista în băț și s-au cărat. Alții au rămas, convinși că pot repara societatea. Dar au murit toți săraci și nebăgați în seamă. Istoria i-a trecut și pe ei la proști. Astfel, gena de om a devenit din ce în ce mai rară, pe an ce trece, printre cele de hoț și de prost. În 2051 s-a născut în România ultimul om care nu era hoț sau prost. În 2070, scîrbit de obiceiul conaționalilor săi de a-și concentra existența pe furat unii de la alții complet relaxați, chiar dacă totul se năruia în jurul lor, ultimul om a emigrat.
În țară au rămas doar românii get-beget, ăia cîteva mii, care au supraviețuit printre ruine foametei și bolilor. Dar ”țară” era un termen vag, pentru că ultimul președinte deja făcuse ultima afacere pe nașpa cu statul, vînzîndu-l pe tot unui investitor străin, pe două mărgele și o capră luate ca șpagă. După acest eveniment, fosta Românie a fost declarată rezervație naturală și restul lumii a făcut un gard în jurul ei, așteptînd liniștită ca populația autohtonă să se consume singură.
După ce murit ultimul român, teritoriul a început să fie explorat de aventurieri. Poporul dispăruse, dar misterele rămîneau. Ce se întîmplase cu toată avuția pe care românii au furat-o, unul de la altul, de-a lungul secolelor? Legenda spunea că PSD-ul reușise să construiască un oraș de aur, sub pămînt. Temerarii îi spuneau El Dorado 2. Cică era început de pe vremea lui Năstase și că a patra piramidă, cea făcută din tablouri celebre, atingea o sută de metri, fiind depășită doar de cea din lingouri de platină.
Și, dacă asta nu era de ajuns, legenda povestea clar și despre peștera subacvatică unde PDL-ul își ascunsese prada. Cei mai mulți o căutau prin malurile Dunării, dar ultimele teorii spuneau că s-ar fi aflat sub lacul Razelm. Se pare că singurul care știa locul exact fusese Blaga, dar Băsescu îl lăsase în peșteră, să moară printre grămezile de jad, chihlimbar, rubine, smaragde, purpură și whiskey dublu rafinat. Însă căutările nu se rezumau doar la aceste două locuri de mit. Se mai povestea și despre satelitul antiradar în care Voiculescu și-ar fi urcat toate bunurile, inclusiv sarcofagul, ca să graviteze în jurul planetei, pe vecie, cu banii lui. Și despre livada în care Videanu îngropase o basculantă de diamante… Și multe, multe alte povești. În 2100, brusc, pentru prima oară în istoria ei, România devenise interesantă.