Îngrijorarea statului cu privire la situația globală și prețul carburanților la bursă are ceva din candoarea unui crocodil în lacrimi. Probabil că există și o îngrijorare reală, însă ea ține mai degrabă de faptul că n-au să fie băieții în stare să fure tot excesul de lovele ce se va revărsa înspre buget, odată cu creșterea de preț a carburanților. Până la urmă, statul este de departe principalul beneficiar al acestor creșteri de preț. Prin intermediul taxelor și accizelor statul își trage cam 70% din fiecare litru de benzină vândut la pompă. Iar de aici putem deduce și complicitatea pe care statul o are cu companiile din sistem.
Dacă marii economiști cu aură de contabili de CAP ne tot explicau cum creșterile economice din trecut au fost cam false, căci se bazau pe o creștere a consumului, nu a producției, astăzi vom asista la o echilibrare bugetară prin japcă generalizată.
Fenomenul acesta, care se repetă și repetă iar, sub ochii impasibili ai unui stat complice, nu are vreun temei rațional. Creșterea cotației petrolului la bursă este urmată, aproape instant, de o creștere a prețului la pompă. O scădere, însă, e un proces care durează, căci de data asta trebuie terminate stocurile achiziționate la un preț mai ridicat.
De undeva din adâncurile Arabiei și până în rezervorul lui nea Vasile, combustibilul parcurge niște etape ce durează săptămâni bune. Extracția și transportul primar, până în terminalele din Golf, durează până la 10 zile. Dar, să zicem că achiziția se face când petrolul se află în terminal deja. Transportul pe cale maritimă mai durează undeva între 3 și 5 săptămâni, în funcție de ruta aleasă. Apoi urmează procesul de rafinare, care mai durează vreo săptămână, poate chiar două, în timp ce transportul de la rafinărie către stația de benzină mai consumă și el o săptămână.
Practic, oricum ai calcula și chiar dacă ai alege cea mai fericită și rapidă variantă, benzina pe care o cumperi azi la pompă este una achiziționată cu cel puțin două luni înainte. Practic, cumperi dintr-un stoc al cărui preț n-a fost afectat de niciun eveniment, însă compania ți-l vinde de parcă a trimis ea zece angajați, cu canistrele, prin zona de război tocmai ieri.
Statul cel complice stă impasibil și nu face nimic în privința acestor evidente abuzuri. Pentru că statului îi convine. Sigur, se dau în spectacol niște politicieni și mimează empatia pe la TV, însă cam atât. Domnului din Palatul Victoria, întâiul contabil al țării, ce a transformat guvernarea într-un fel de PFA, nu i-a venit încă ideea unor măsuri. Nici de control asupra companiilor care abuzează și profită de situație, și nici de a reduce, să zicem, accizele și taxele aplicate carburanților. Până la urmă, cu cât e românul de rând mai sărăcit, cu atât îi dau lui mai bine calculele de reformă.