Lucrurile sînt atît de simple că și Ioan Oltean, printr-un efort supraomenesc, ar putea să le înțeleagă: pedeliștii au pus un prim-ministru care a anunțat că vrea să-și facă un nou partid, dar și un prim-ministru care spune că nu are ”nici un motiv să-și dea demisia din PNL”.
Nici măcar declarația făcut de același MRU cu ceva zile în urmă în fața domnului Hurezeanu – ”Politica este arta moralității” – n-a fost mai plină de miez.
Altfel, am avut în față un personaj scos de la frigider și care se topea cu fiecare nouă vorbă, cu fiecare secundă petrecută sub reflectoarele studioului. Gesticulează ca Jackie Chan după o supradoză de etnobotanice, vrea să fie sentențios ca un senator roman, dar nu reușește decît ca unul român, construiește fraze chinuitoare, încît sensul se zbate ca o băbuță într-o grămadă de rugby, e plin de bîjbîieli semantice care vor să treacă drept înnoiri ale discursului politic – trimiteri biblice deplasate, opțiuni personale ridicate la rang de evidențe, cum s-a întîmplat răspunzînd consternat ”Cum aş putea eu să-i reproşez preşedintelui României modul propriu de comportament?”, platitudini din manualul de Cultură Civică de clasa a 2-a vîndute ca tratate de politologie.
Încă două-trei astfel de apariții și vom putea constata dispariția domnului Mihai Răzvan Ungureanu.