În Ion Cristoiu se ascunde, naiba știe cum, o bestie misogină care între timp s-a dedulcit și la ură socială. Pe-aia cu “fătucele” i-o știm, i-am acceptat-o la fel cum i-am acceptat lipsa de umor, prozele ridicole și aerul de băiat citit.
Adevărul e că pe Cristoiu nu poți să-l iei în serios. Are teorii atât de scâlciate și e atât de mândru când ridică întrebări ridicole, încât îl tratezi cu un soi de compătimire amuzată. Mai ales că-l tot auzi cum povestește despre ce citește el pe la bibliotecă, despre zeci de proiecte de cărți… Te gândești că se agită mult, că vrea, dar că atât îl duce mintea.
Cristoiu e rănit în elitismul său închipuit de lipsa de anvergură a poporului, de micimea creierelor celor din jur. El, om de stânga cică, el, tip fin care decriptează mesajele importante în tot balamucul istoriei, iată-l, suferă ca un cățel în fața semenilor săi mutilați de tabloide. Cristoiu ne povestește că nu știa cine e Tudy ăsta, ce naiba vorbesc toți de unul Tudy… El cunoștea, bineînțeles, ca mare analist ce e, că Tudor Ionescu a fost pus viceprimar, dar Tudy, ah, așa ceva nu. Pentru că el nu citește tabloidele, ca toți proștii. El e deștept și selectiv și rafinat, el a aflat despre Tudor Ionescu din Encyclopedia Britannica.
Pe Cristoiu nu-l interesează scandalurile cu Tudy și Zăvoranca, cu masturbarea și pozele, cu prostul gust și prostia afișată, ci altceva, cu totul altceva. Și Cristoiu lovește cu penița sa intransigentă: “Cei care se uită la astfel de emsiuni n-au nici un drept să se pronunțe în legătură cu alegerea unui viceprimar. Se pot eventual pronunța în legătură cu un divorț al unei starlete sau cu șireturile de la pantofii unui manelist, dar nu în legătură cu lucruri de care se preocupă oamenii serioși, cei care nu se uită la emisiunile deșucheate”.
Aș fi vrut să scriu la un tabloid pentru o zi, doar ca să dau următorul titlu despre Cristoiu: “Ce-ți mai place să te caci pe tine, elitistule misogin lipsit de umor!”. Doar așa, ca să-mi exprim disprețul pentru păcălici de-ăștia înăcriți în labă intelectuală.
N-are rost să mai amintesc că Ion Cristoiu e unul dintre cei care au săpat în anii ’90 veceul din fundul curții în presa românească, locul de unde azi ne zâmbește Capatos cu dinții lui Nicolae Guță.