Reporter: Aţi fost pe Everest. Aţi mers în Groenlanda. Cu ce ochi priviţi iernile noastre româneşti ?
Constantin Lăcătuşu: Pe Everest, la peste 8.000 de metri altitudine, temperaturile coboară în mod obişnuit sub minus 30 de grade, iar cea mai mare parte a Groenlandei este acoperită de o calotă de gheaţă groasă de peste un kilometru, bătută frecvent de vînturi de 100 km/h, ajungînd chiar la aproape 300 km/h (cele mai mai puternice vînturi din lume). În Groenlanda este a doua mare acumulare de gheaţă de pe Terra, după cea din Antarctica, unde temperaturile au coborît şi sub minus 80 de grade. Prin comparaţie, România este o oază binecuvîntată, cu climat temperat continental, ferită de extreme şi dezastre climatice care fac legea în multe zone ale Terrei, nu doar Everest sau Groenlanda. În România se poate trai. Bine sau rău, asta nu mai depinde de natură. Zilele ceva mai dure de iarnă şi cele caniculare de vară sînt totuşi destul de puţine pe parcursul unui an. Şi totuşi, iarna asta s-a murit de frig în România mai mult decît în ultimii cinci ani pe Everest şi în Groenlanda la un loc.
Rep.: De ce la noi lucrurile naturale „surprind“?
C.L.: România este mereu şi surprinzătoare şi surprinsă, în acelaşi timp. Este normal să te surprindă un fenomen neaşteptat, un cutremur, o avalanşă, o alunecare de teren. Ce se întîmplă în România de cîteva zile era însă de aşteptat. Ştiam deja că iarna mai şi ninge şi e şi frig chiar dacă mai puţin decît în anii copilăriei şi în pofida „încălzirii globale“. Ştim că între Braşov şi Gheorghieni, în fiecare iarnă temperaturile pot scădea, pentru cîteva zile, sub minus 30 de grade. Ştim deja că dacă în România plouă mai mult de două-trei zile apar inundaţiile. Fiindcă noi am tăiat pădurile fără să punem nimic la loc, iar amenajarea preventivă a zonelor expuse la inundaţii şi viscol nu a mai fost pe agenda publică în ultimii 20 de ani. Fără a minimaliza eforturile celor care şi-au făcut datoria, cred totuşi că, din păcate, cauzele acestor două săptămîni de iarnă triste nu ţin neapărat de viscol şi de temperaturi. Fragilitatea sistemelor publice care ar trebui să ne facă viaţa ceva mai normală şi mai sigură ar trebui să ne pună serios pe gînduri. Ce vom face în situaţii cu adevărat „la limita“?
Rep.: Tare-i singur omul în lumea albă.
C.L.: Nansen, primul om care a traversat Groenlanda, povestea că cea mai mare dificultate a fost de ordin psihic, atunci cînd privea imensitatea de gheaţă care părea fără sfîrşit. Acelaşi sentiment l-am trăit împreună cu Cornel Coman în cursul expediţiei noastre, o traversare mai la nord şi mai lungă cu 100 km decît cea a celebrului norvegian. În fiecare zi, acelaşi ocean alb monoton, acelaşi cort îngheţat pe care îl montam la sfîrşitul fiecărei zile de mers pe schiuri prin viscol, acelaşi ger cumplit dimineaţa cînd strîngeam cortul şi plecam mai departe. 650 km, 35 de zile sub zero grade, doar noi, fără nici un sprijin din afară, fără nici o sursă de încălzire.
Rep.: Ce-i ăla frig cu adevărat?
C.L.: Te mişti din ce în ce mai greu, reflexele încetinesc, voinţa şi determinarea sînt în cădere liberă, extremităţile corpului se răcesc progresiv, vasele sanguine se contractă şi sîngele devine vîscos, favorizînd degerăturile, circulaţia sîngelui se concentrează în jurul organelor vitale – inimă, creier – şi organismul, pentru a supravieţui, îşi neglijează în mod reflex extremităţile, care cedează primele: degete, faţă, mîini, picioare. Dacă renunţi la luptă, la mişcarea continuă, te aşezi pentru ultima dată. Senzaţia de frig dispare, nu mai simţi nimic şi adormi fără să te mai trezeşti niciodată. Aceasta este „moartea albă“.
Rep.: Mi-e frig. Vorbiţi despre deşert.
C.L.: Ambele extreme sînt la fel de periculoase. Diferenţa este că, dacă eşti surprins nepregătit, în deşert poţi rezista cîteva zile, iar în zăpadă şi ger doar cîteva ore. Dacă vrei să scapi, trebuie să fii la fel de tare din punct de vedere psihic şi în deşert, şi în Groenlanda. Să nu uităm totuşi că în pofida condiţiilor extreme există şi în deşert, şi în Groenlanda aşezări şi locuinţe al căror confort depăşeşte media din Bucureşti. Nu degeaba, în căutarea unui loc mai călduţ, românii şi mai ales româncele au trecut de Cercul Polar în Finlanda şi au ajuns pînă pe coasta estică a Groenlandei!