Pîn să le vie somnul lui şi Efimiţei, îi povesteşte Conu Leonida consoartei sale cum era să devină ţara republică, după abdicarea lui Cuza. Şi-i citeză din gazetă titlul pe care-l ţine minte ca acuma „11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!” Şi-şi aminteşte cum a scos-o pe răposata, mumă din popor, republicană şi ea, la revoluţie. Steaguri, muzici, chiote, tămbălău şi lume… de-ţi venea ameţeala! A ţinut toiul revoluţiei trei săptămîni de zile, de a scris şi Galibardi o scrisoare naţiunii române. Patru vorbe, dar vorbe ce-i drept: Bravos naţiune! Halal să-şi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite! Şi jos, iscălit în original, „Galibardi”
Ca să priceapă Efimiţa că unu-i Galibardi, giantă latină, care i-a băgat în răcori pe toţi împăraţii şi pe papa de la Roma, o luminează: s-a speriat papa de el şi l-a luat cu politică, adică şi l-a făcut cumătru. C-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus de i-a botezat un copil. Dar o bate gîndul pe dumneaei cîţi oameni are Galibardi. Sumedenie! presupune Efimiţa. O mie, domnule! Numa o mie, da îi mai prima, aleşi pe sprînceană, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut! Efimiţa e fermecată: Ei, cum le zici dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
Se bagă Leonida în patul lui, Efimiţa stinge lampa şi se cuibăreşte în celălalt pat. Încăperea rămâne luminată numai de flacăra tăciunilor din sobă. Pe Efimiţa n-o lasă o nedumerire să adoarmă: ce pricopseală e şi cu republica asta?
Leonida se întărîtă: Ei, bravos! Şi se pune pe enumerat: dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir. Fiecare cetăţean primeşte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate. Par examplu, eu… Pe lîngă pensie? se uimeşte Efimiţa. Vezi bine! Pensia e başca, e după legea veche. Şi în republică legea e sfîntă. Şi se mai dă şi-o lege de murături! Efimiţa nu pricepe. Adică să nu mai aibă nimeni dreptul să-şi plătească datoriile, îi desluşeşte Leonida. Şi-atunci de ce nu se face, soro, mai repede republica asta? Că nu te lasă reacţiunea! De un să mai mănînce ei lefurile cu lingura dacă nu mai plăteşte niminea bir?
Efimiţa, nu că nu l-ar crede, dar, întreabă şi ea: de unde mai plăteşte statul lefurile, dacă nu mai plăteşte niminea bir? Asta-i treaba statului, că de-aia l-avem. Să se îngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme. Efimiţa ce să mai zică? La asta nu s-a gîndit. Unde-ar da Dumnezeu să vedem mai repede şi-asta, republica. Dormi, soro? îl întreabă. Şi-apoi constată: a adormit.
Vrednicul republican, cu gazeta lui, Aurora Democratică, ce lovituri ar fi luat azi! Parcă-l aud.Cum să puie, domnule, bir şi pe amărîta asta de pensie? De-aia am făcut noi, Miţule, revoluţie? Că ţin minte ca azi ce zicea la gazetă: Tirania a căzut! Ca să-şi dea dumnealor lucrări publice cu lecitaţii măsluite, de i-a aflat toată Europa? Şi să ne promiţă cai verzi pe pereţi la alegeri, cum s-au învăţat?