Banc: făcuse ursul o listă neagră cu animalele din pădure pe care voia să le omoare. Lista era ținută de vulpe. (Așa e în banc.) Animalele care se întâlneau cu vulpea o întrebau dacă figurează pe lista ursului, iar vulpea le spunea. În funcție de veste, animalele plecau mai departe vesele sau triste. Când iepurele a aflat că e trecut pe listă, a întrebat-o pe vulpe:
– Auzi, vulpe, dar nu mă poți șterge?
– Aa, ba da, a răspuns vulpea.
Cam așa suntem noi cu deficitul.
După isteria depășirii procentului de 3%, după ce ne-am dat cu apă pe față, după ce am băut apă cu zahăr, a venit iepurele și a întrebat:
– Și-acum ce se întâmplă?
– Eh, ce să se întâmple, o să le spunem celor de la Bruxelles că am depășit 3%.
Oricum, probabil că pentru cei mai mulți dintre români e un adevărat paradox. Mai exact, un paradox care poate să degenereze oricând într-o înjurătură. În zece ani de Uniune Europeană, PIB-ul României s-a dublat, lucru care nu a fost văzut ca o mare explozie de bunăstare, dar, ce să vezi, o depășire cu 1% – de la 3 la 4 – a deficitului mai are puțin și aruncă țara în deprimare.
Și un alt paradox, la fel de docil ca un pitbull turbat: cum naiba se face că toată creșterea economică nu merge niciodată spre părinți și bunici, dar orice împrumut e pus în spatele „copilașilor” noștri?
Ni se tot spune: ne împrumutăm ca să plătim pensii mai mari, iar aceste împrumuturi le vor plăti copiii și nepoți! Păi, e OK.
Dacă țara nu poate să producă viață decentă pentru cei în vârstă, ci doar bogăție pentru unii, atunci să o plătească generațiile viitoare. Altfel cum?