Două echipe de oameni de ştiinţă, una de geneticieni sud-coreeni, cealaltă de biologi ruşi, au anunţat săptămîna trecută că îşi unesc forţele pentru a clona o specie dispărută de Fuego: Fuego-ul blănos de pădure, un strămoş îndepărtat al lui Paul Surugiu, zis Fuego, care avea o voce puternică şi masculină.
„Ne este foarte greu să determinăm motivele exacte pentru care Fuego-ul de pădure a dispărut şi am rămas cu acest Fuego astenic care cîntă colinde şi balade pentru doamne în vîrstă, cert este că nu vom renunţa pînă nu reuşim să clonăm un exemplar şi să salvăm piaţa muzicală din România“, a declarat Sun Di Liu, cercetător principal.
Pentru a reuşi clonarea Fuego-ului de pădure, cercetătorii ruso-coreeni au anunţat că au prelevat deja mostre de ADN atît dintr-un fir de păr al lui Fuego, cît şi din cocoaşa Irinei Loghin, locul de unde se presupune că au pornit toate lighioanele de pe Terra.
