Caţavencii

Costel Cășuneanu e încă abonat la cash, prin provinicie

Cîndva ditamai rege al asfaltului, sărmanul Costel Cășuneanu abia dacă mai e un prințișor de provincie care mai înghite cîte un contract, pe ici, pe colo. Să-ți vină să-i plîngi de milă, nu alta! E o zi tristă, în lumea bugetofagilor, aia cînd un om de talia lui Cășuneanu ajunge să strîngă mai multe dosare penale decît contracte. Și chiar mai trist e că omul trebuie să apeleze la ordonatori de credite precum Cătălin Cherecheș, de la Baia Mare. S-a dus, dom’le, țara asta de rîpă, de-au ajuns penalii să facă afaceri doar între ei. Și, totuși, în toată tristețea asta, încă mai e de mîncat o pîine. Vechile rețete încă funcționează și banii vin. Căci, ce să vezi, prin 9 ianuarie, pe Cătălin Cherecheș l-a luat iarna pe nepregătite. Ce mai, omul se trezise în fața unei extreme urgențe pe care specialiștii Primăriei Baia Mare nu aveau cum să o prevadă: ningea, iar zăpada, nemernica, se așternea peste străzi și încurca circulația. Unde mai pui că – tot situație neprevăzută – chiar și la Baia Mare apa îngheață atunci cînd temperatura coboară sub zero grade. Așa că, pentru a rezolva treaba, oamenii lui Cherecheș au organizat în grabă o negociere și au bătut palma cu Drumuri și Poduri Gheorgheni SRL, pentru servicii de deszăpezire. Totul pentru 3,9 milioane de lei plus TVA. Asta așa, pînă cînd ies oamenii din situația ce nu putea fi prevăzută și se pun pe organizat o licitație pentru un acord-cadru. La care, desigur, suma ar putea fi una atât de mare încît să-l facă pe Cășuneanu să se ridice din pat și să vină direct cu firma lui, și nu cu o firmă pe care o deține printr-o altă firmă.

Exit mobile version