Pavel Abraham este o creatură a unei alte lumi. Am simțit un fior extraterestru auzindu-l vorbind despre Elena Udrea: “I-am recomandat DÎNȘII să coopereze cu procurorii”. Limbajul, vorbirea, articularea par să-l deranjeze. Desconsideră gramatica cu superioritatea cu care Ioan Niculae disprețuiește prostituatele pe care le plătește.
Dar și lumina îl deranjează. E mereu cu ochii mijiți – niște orificii care pulsează, niște mici găoaze de hamster pregătindu-se de excreție. Ca multora, bezna sistemului de represiune din anii ’80 pare să-i fi afectat pe veci vederea. Și cînd te gîndești că el stătea în acele beciuri doar pînă la ora 16, cînd i se termina programul…
Pavel Abraham îți lasă senzația că a apărut printre noi în acel moment ciudat din filmele americane de categoria C cînd, în urma unei furtuni electrice, două lumi intră în coliziune lăsînd în urmă mutații scîrboase. Atunci, din înaltul unor efecte speciale ieftine s-a prăbușit pe Pămînt, în curtea unui fermier sărac, o imensă bucată de slănină care are la subraț Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Iar pe cap un chipiu de milițian.
Dar oare din ce lume vine Pavel Abraham cînd vine la televizor? Vine din Miliția ceaușistă a anilor ‘80 și din moda studiilor de Drept făcute imediat după revoluție. Agramata făptură își mai extrage cu greutate trupul umflat dintr-un titlu de doctor în Drept de prin ’97, dar și dintre copertele a peste douăzeci de cărți semnate ca autor. Vine din România anilor ’90 și 2000, cînd polițiștii se îmbrăcau în uniforme doar ca să-i poți deosebi astfel de cei mai buni prieteni ai lor, interlopii.
Avocații vin la televizor ca să îi vadă infractorii. Iar televiziunile îi vor în studio pentru a obține informații de prin dosare și pentru o spoială de profesionalism. Specia “avocat de televizor” nu livrează niciodată pentru public o înțelegere corect-literală a legii, nu traduce proceduri pentru telespectatori, ba de cele mai multe ori se vede clar că habar n-are de ce deschide gura. Însă altul este interesul lui: infractorul trebuie să înțeleagă, văzîndu-l, că dacă-l plătește pe unul ca el, omul poate să iasă la teve și să spună că e nevinovat. Se trăiește cu o falsă impresie a avocatului care pledează, pentru care retorica și argumentarea nu au nici un secret. Nimic mai fals. 90% din avocații pe care îi vedem la teve sînt agramați, se exprimă cu greutate, știu doar vreo treizeci de cuvinte extra-legislație și întind niște fraze kilometrice, ca un rahat de cîine stricat la burtă. În esență, acești avocați sînt niște combinatori. Ei nu se bazează pe știința lor, pe lege și pe puterea de persuasiune, ci pe faptul că-l știu pe unul sau pe altul, pe o șpagă plasată acolo sau dincolo, pe un întreg sistem de relații cu care au venit din Miliție sau din hoțiile anilor ’90, pe scurgeri de bani și pe atît de păgubosul “să fie bine pentru toată lumea”.