Creierul nu trebuie să știe că a fost operat

"«Stați aici, pe scaunul ăsta, să vă tund», mi-a zis un domn în halat, care căra după el un fel de geantă diplomat. M-am așezat. Aveam părul lung, ușor buclat și o tumoră la creier, care trebuia operată. L-a tăiat mai întâi cu foarfeca, după care a început cu briciul, fără să-mi mai spună vreun cuvânt: hârști, hârști… După ce a terminat, s-a dus pe hol, la ai mei, cu mâna întinsă: «Gata, am tuns-o». I-au dat bani. (…) M-am trezit din anestezie cu un tub de dren ieșindu-mi din cap. Când mă mișcam, îl simțeam în creier și aveam capul înfășurat în bandaje. După o săptămână, a intrat chirurgul, mi le-a smuls și le-a aruncat pe jos. «Gata, vă externez», a zis. (…) Acum am o cicatrice lungă și șerpuitoare, care îmi traversează craniul. De fapt, e chiar un șănțuleț, uite, poți să îl simți dacă pui mâna…»”(Anca D., 32 de ani, pacient)

Așa arată o intervenție pe creier într-un spital de stat, în România lui 2014. În timpul ăsta, în lumea civilizată, se practică neurochirurgia modernă, minim invazivă. Sub deviza "Creierul nu trebuie să știe că a fost operat", pacienții sunt operați cu tot părul pe cap, prin incizii mici, fără bandaje, fără drenuri. Practic, cu ajutorul neuronavigației, numită și GPS-ul chirurgului (un computer care reconstruiește 3D capul pacientului), se stabilește care e cel mai potrivit loc pentru incizie, după care se decupează o bucățică rotundă din osul craniului și, prin "găurica" rezultată, se operează. Neuronavigația îi indică chirurgului și cum să taie, în așa fel încât să nu atingă vreun centru nervos sau vreun vas de sânge. După intervenție, se lipește osul la loc, iar în trei zile pacientul poate umbla pe stradă fără să lase impresia că niște neurochirurgi au avut treabă la el în cap.

Pentru anestezie, se folosesc tehnici care procesează undele creierului, indicând permanent felul în care pacientul răspunde la anestezic și permițând dozarea acestuia în funcție de cerințele de moment. Astfel, chiar și după 20 de ore de operație, acesta se va trezi rapid, va răspunde coerent la toate întrebările și nu se va simți rău. Mai există și Awake Brain Surgery sau chirurgia pe pacientul treaz,adică o tehnică de anestezie care presupune trezirea acestuia în timpul operației, pentru a ajuta chirurgul să nu atingă anumite zone ale scoarței, care se ocupă cu vorbirea, scrisul sau mișcările. În funcție de răspunsurile pe care pacientul le dă anumitor comenzi, se poate delimita exact aria de intervenție. Ducând această tehnică la extrem și dorind să dovedească viabilitatea ei, o echipă chirurgicală din Statele Unite a operat un violonist celebru în timp ce acesta a interpretat un întreg concert.

Bun. Dar să vă spun de ce v-am deranjat cu aceste informații. V-am deranjat pentru că neurochirurgia minim invazivă se practică și în România, într-unele clinici private, iar de la 1 ianuarie 2014 s-a deschis Brain Institute, despre care am vrut musai să aflați. Pentru că nu e o clinică privată obișnuită, ci prima instituție medicală privată non-profit din România, care reinvestește toate resursele disponibile pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților, cercetare și educație. Și pentru că propune prețuri mult sub ale celor din alte clinici private românești și de zece ori mai mici decât în clinicile din Europa civilizată, scopul fiind accesul cât mai multor pacienți la servicii medicale de cel mai înalt nivel. Ca să vă faceți o idee, operarea unei tumori craniene costă într-o clinică din afară în jur de 30-40.000 de euro, iar la Brain Institute 3.000 de euro.

Nu în ultimul rând, v-am povestit de Brain Institute, pentru… medicii care au fondat-o. Adică neurochirurgii Sergiu Stoica și Ștefan Mindea și anestezista Anca Vișan.

De Sergiu Stoica poate ați mai auzit, e un om care pare venit de pe altă planetă. Superșcolit în Franța și exersat ani de zile în Canada, în operații de maximă dificultate, s-a întors în România în primul rând ca să opereze copiii de la spitalul de stat “Marie Curie”. A operat unul chiar în ziua nunții lui (și apoi s-a întors din luna de miere ca să-l vadă), iar toți cei care îl întâlnesc sunt tentați să verifice dacă nu cumva îi iese vreo aripă albă de sub tricou. Căutați pe Google numele lui și veți afla mai multe, atât despre performanțele uriașe în meserie, cât și despre felul în care se poartă cu pacienții, într-o țară în care prea mulți medici țipă și aruncă pansamentele pe jos.

Ștefan Mindea a fost director al secției de neurochirurgie spinală a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor universitar în chirurgia spinală minim invazivă la aceeași instituție. Timp de patru ani consecutiv (2009-2012), a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford. Stanford și Top 5, da, ați citit bine. Și totuși și-a dorit să facă neurochirurgie în România.

Pe braininstitute.ro găsiți informații despre tot ce fac oamenii ăștia care, în loc să încaseze sume uriașe în afară, s-au întors acasă să lucreze pe sume doar decente. Și vă veți simți, brusc, mai în siguranță, la gândul că… în caz că… are cine să vă salveze.