Cristi Preda e la bază premiant. Un băiat citit, cu ochelari, cu doctorat, umblat pe la universități franțuzești. Ca el sînt mii. Mulți, puțini, cristianprezii sînt necesari. În societate, ei au aport didactic, adică răspîndesc, într-un fel sau altul, cunoștințele pe care le-au acumulat. Și în politică sînt utili, pentru că pot să supună neanderthalienii din partid, obișnuiți doar cu vînătoarea averilor mari, unei critici educate. În cîmp deschis li se spune intelectuali și unii dintre ei exprimă față de partide doar o curiozitate de antropolog.
Cristian Preda s-a amestecat însă cu tribul. S-a lăsat adoptat, pictat pe față cu vopseaua rituală, acoperit cu blănurile jupuite de pe alți hominizi, hrănit, tăvălit de femelele grupului și pus să vegheze la interesele comune într-o grotă confortabilă din Bruxelles. Aici apare un moment delicat. Cum să te raportezi tu, intelectual crescut în valori universitare, la etica de grup mafiot a partidului, la stalinismul organic al structurii care tocmai te-a înghițit?
Cum să împaci idealismul german cu infracțiunea dîmbovițeană, cum să pui alături dialectica lui Hegel cu averea lui Berceanu, cum să-i măsori, cu aceeași ruletă, pe Videanu și pe Kant? Dar lucrurile stau și mai rău.
Că să ajungă Cristi Preda europarlamentar, alde Berceanu, Videanu sau Blaga și-au investit tinerețile în PDL. Ca să poată el cîștiga un salariu de 7000 de euro pe lună, plus 300 de pe zi pentru cazare și masă, plus 4000 de euro pe lună pentru călatorii, plus 18 000 de euro pe lună pentru secretară și consilier, conducerea centrală și baronii locali au trebuit să fure, să mintă, să ascundă rezultate, să falsifice voturi, să facă rost de bani, să tremure în așteptarea NUP-ului sau să transpire în așteptarea achitării. Masculii alfa ai partidului s-au strecurat printre zerouri și înregistrări, tiptil-tiptil, cu riscuri de pușcărie și infarct, pînă în apropierea banului public. Banul public păștea liniștit, neconștient că, după ce va fi doborît, din trupul său va fi finanțată cariera politică a lui Cristian Preda. Fără efortul lung și periculos al grupului mafiot la care a aderat cu bunăștiință, Cristi n-ar fi ajuns ce a ajuns. N-ar fi avut veniturile unui miliardar din Top 300, n-ar fi călătorit doar la business class, n-ar fi dobîndit o pensie europeană de douăzeci de ori mai mare ca a unui profesor universitar.
În lumea reală, într-un partid există reguli. Există nu doar egalitate, ci și complicitate. Există asumare colectivă, există consimțămînt. Cînd ești înăuntru, simpatizezi forțat cu ele. Ai mușcat din prăjitură, aștepți pînă vine nota. Dacă ai probleme cu Prigoană sau cu Udrea închide-te cu ei într-o cameră și rezolvă-le după regulament. Dacă nu, taie-o. Pleacă întîi din stup și apoi pune-te pe înjurat. Conferințele de presă au răbdare, te așteaptă cît vrei tu.
Organizația pe care Cristi Preda o acuză corespunde perfect acuzației. E la fel de proastă și coruptă cum zice el. Dar organizația asta s-a clădit cu un efort care nu e al lui. Cristi Preda o denunță avînd la gît cravata cumpărată din banii ei. Apoi, eficiența în partid se măsoară cu voturi. Un capitol la care Cristi strălucește ca o gaură neagră. |ntr-o lume normală, un duplicitar ca tînărul Preda nu ar avea ce căuta într-un partid. Eliminarea lui ar fi un act de legitimă apărare. Dar, din fericire, lumea noastră nu-i normală. Iar eu mă bucur nespus că mici carieriști deștepți, ca amnezicul Preda, fac probleme unui partid ca PDL. Nu te lăsa Cristi, și felicitări pentru excludere! Sîntem alături de tine.