Power of Storytelling, puterea poveștilor de viață de a schimba vieți. Este pariul și ritualul făcut de Decât o revistă, trimestrial prin revistă, anual printr-o conferință.
Reporter: De ce ești îndrăgostit de poveste? Dar de revistă?
Cristian Lupșa: O poveste bine spusă salvează vieți. Ne învață despre noi și despre lume și, dacă nu sîntem tăntălăi, ne învață să trăim mai cu sens. Se întîmplă în cărți, în filme și se poate întîmpla și în orice formă de povestit despre viața reală – de la reportaje scrise la film documentar. De revistă ca formă sînt îndrăgostit pentru că poate fi ca un Crăciun într-o familie străină – nu știi niciodată ce e în cutiile de sub pom. De DoR, revista pe care o fac, sînt îndrăgostit pentru că îmi permite să învăț despre cine sînt și cine sîntem în România de azi, prin vocile unora dintre cei mai muncitori și modești reporteri, fotografi, ilustratori pe care i-am cunoscut vreodată.
Rep.: De ce poveste în 2015? Care sînt gloria și profitul ei?
C.L.: Povestea contează în 2015 pentru că a contat dintotdeauna. Pînă și Aristotel avea ceva de zis despre intrigă, cauzalitate, sfîrșit. Oamenii de litere o au în sînge. Jurnaliștii o pot folosi ca să explice lumea noastră complicată, pentru că forma e eternă. Doar că gloria și profitul nu sînt nici la scriitorii, nici la jurnaliștii povestitori, mai ales în România. De cîțiva ani, toate agențiile și mai toate companiile vor să vîndă folosind povești, majoritatea diluate și mai puțin autentice decît ne-ar prinde bine ca societate. Nu e de mirare că, în momentul în care toată lumea folosește cuvîntul „poveste” ca pe-o scurtătură semantică pentru orice formă de comunicare, el își pierde din sens (ca să nu zic că provoacă urticarie). Eu zic să luptăm pentru acest cuvînt și pentru înțelesul lui primordial, în ciuda faptului că unele industrii l-au răpit și încearcă să-l castreze ca să mascheze ceva fundamental: că nu există poveste fără conflict.
Rep.: Ce mai este de povestit astăzi, cînd nimeni nu ascultă?
C.L.: Totul. Facebook-ul e plin de mini-istorii – din taxi, de la restaurant, de la birou, de pe plajă. YouTube-ul e plin de adolescenți care își dau și ne dau sfaturi de viață sau de machiaj. Iar Instagram e cea mai bună scenă pentru de a vedea cum ne-ar plăcea alții să ne citească povestea. Pentru că toți sîntem azi lihniți după un public care să ne placă și să ne bage în seamă, riscăm să uităm să auzim poveștile altora și, dacă nu le auzim, riscăm să-i pierdem. Povestindu-te, aparții grupului tău, mai mic sau mai mare, și aparții lumii. Dacă nu te mai aude nimeni, ce faci?
