Caţavencii

Criză e cînd zice Băsescu!

Convins că la început a fost cuvîntul, Traian Băsescu îşi închipuie că, dacă el nu-i zice „criză”, chestia asta care zguduie bursele din toată lumea şi-l face pe Michael Moore să-i dea lecţii de bărbăţie lui Obama, pe noi o să ne ocolească, fiindcă nu e pe lista cu invitaţi la Cotroceni. Competenţele economice ale preşedintelui s-au mai arătat o dată în toată splendoarea lor acum vreo trei ani, cînd profeţea că pe-aici va fi bine, în timp ce pe-afară băncile picau ca popicele, iar nemţilor le rămăsese plapuma mică. 

Data trecută însă preşedintele rostise cuvîntul fatal, încît acum, cu lecţia învăţată, nici nu mai vrea să audă de el. Şi se laudă că spre deosebire de alţii noi am strîns cureaua din timp. Pericolul, socoteşte Traian Băsescu, ar putea veni din partea presei, pe care a invitat-o la decenţă, ca şi cum criza ar fi o treabă ruşinoasă din categoria celor nepomenite în DEX. Cam cum ar trebui să se manifeste această decenţă? Să ignore presa ce se întîmplă la bursă şi să-i cenzureze pe economiştii străini care spun că se îngroaşă gluma? Să bage pumnul în gura bancherilor care presimt vremuri nasoale şi să nu mai citeze decît opiniile optimiste ale şefilor de stat care fac apel la încredere? Michael Moore l-a sfătuit pe Obama să-i priponească pe şefii de la S&P, dacă e bărbat, fiindcă ăştia ar fi mînă în mînă cu Bush. Asta nu i-a făcut totuşi pe americani să pună agenţiile de rating pe lista pericolelor naţionale, cum a făcut CSAT-ul de la noi cu presa. Iar Obama nu s-a apucat să dea presei lecţii de decenţă, ci şi-a văzut de politichia lui, fără să bage capul în nisip şi să cuvînteze de acolo. În timp ce la noi Mugur Isărescu spune că stă cu arma la picior şi nu se jenează să rostească vorba ruşinoasă, preşedintele îşi închipuie că dacă nu-i zice el crizei criză, asta se face mică şi-şi ia tălpăşiţa cu coada între picioare fiindcă n-a băgat-o el în seamă. 

Exit mobile version