Nu-i bine, se zice, să începi un an bombănind sau luîndu-te de unul și de altul. Dar dacă-l începi rîzînd de alții, cum e? Ce se pune –rîsul sau iritarea celor pe seama cărora vrei să-l stîrnești?
Bancurile pe care alții le fac despre mine nu mă deranjează. Nu mă enervează nici măcar minciunile care se scriu despre mine și despre alți scriitori în România literară. Le iau așa cum sînt, drept dovezi ale neputinței de a fi acuzat că am făcut rele. Și le răspund numai ca să nu creadă lumea că dacă tac, aș recunoaște că sînt adevărate. Că unii dintre colegii mei de breaslă le iau drept literă de pe ușa bisericii, asta e viața! Sîntem ceea ce ne convine să credem că am fi, iar ceilalți, ceea ce credem despre ei, încît adesea, din cauza asta, adevărul pare un rahat lepădat în mijlocul drumului, pe care-l ocolești.
Îmi pare rău că de cînd am intrat în conflict cu USR-Manolescu m-am stricat cu prieteni pe care-i aveam din adolescența mea literară, inclusiv cu N. Manolescu, cel ce ne spunea la Cenaclul de Luni cu ce se mănîncă democrația în general și democrația literară în particular.
Dacă azi sînt în conflict cu N.Manolescu, asta se trage de acolo că fostul meu mentor a intrat în conflict cu el însuși, cel care era în tinerețe și care azi nu mai dă doi bani pe cel ce s-a străduit să fie. Din cauza acestui N.Manolescu, devenit de mulți ani un aranjor de premii și un dictator deloc luminat la USR, m-am văzut dat în judecată sau amenințat de prieteni care au preferat funcțiile de la USR reformei pe care am propus-o.
Cu unii dintre ei m-am certat, cu alții nu mai vorbesc. Nu le pot reproșa fidelitatea față de N.Manolescu, dar nu pot să nu constat că le lipsește discernămîntul în această fidelitate. Ba chiar și o răutate de slugi cu simbrie. Prietenul Varujan Vosganian m-a dat în judecată, spunîndu-mi duios că a făcut asta fiindcă aș vrea să-i ia locul. Prietenul Mircea Mihăieș mi-a spus de mai multe ori că aș fi un caz penal din cauza Adunării Generale a USR unde am fost ales președinte. Iar diverși alți confrați m-au atacat, cu sau fără semnătură, în revistele Uniunii Scriitorilor.
Îmi pare bine că de atunci m-am împrietenit cu tineri scriitori și cu autori mai vîrstnici care sînt convinși că USR trebuie reformată și că N. Manolescu trebuie să dispară de la conducerea acestei uniuni pe care a făcut-o de rîs în ultimii ani. Și asta fără să aibă nici o îndreptățire legală, ci doar profitînd de faptul că diverși judecători nu l-au întrebat de acte, ci l-au crezut pe cuvînt. Mai nou, N.Manolescu și cei pe care-i conduce la vîrf nu mai sînt crezuți pe cuvînt la tribunale. Încît noi, exclușii, vom trebui să apărăm scriitorii din USR de toate prostiile și ilegalitățile comise de cei care ne-au exclus, în frunte cu N. Manolescu.