Cu Sportul, iarna, în Cișmigiu

Pe vremurile alea de tristă amintire pentru unii și, pentru alții, de nostalgii bășicate, cînd intra campionatul în pauza de iarnă, se adunau microbiștii prin Cișmigiu, înfoiați ca vrăbioii. Cu Sportul – fost și  popular pînă în 1967 – în buzunar și mai cu un ceai fierbinte, în termos, mai un clondiraș cu țuică fiartă ori o butelcuță cu vin aromit cu scorțișoară, se puneau pe dezbătut transferurile și ultimele știri de prin cantonamente. Ziarul era scris în aceeași limbă de lemn ca și alelalte, dar, în lipsă de altceva, se mulțumea microbistul și cu atît. La o adică, însă, cita din maeștrii cursivelor, Ioan Chirilă și Radu Cosașu, care uite ce-au mai zis, ori din analizele lui Eftimie Ionescu și din statisticile tinerei speranțe, Mircea M. Ionescu.

Pe atunci, polemici la ziarul de sport – canci! Doar ce puteau citi printre rînduri suporterii care mai știau una-alta și ce mai răzbătea de pe la cluburi prin cîrciumile mai ferite pe unde își duceau fotbaliștii o parte însemnată din viața sportivă. Așa se afla în Cișmigiu, pe surse, pe cine plănuia Steaua să ia în armată dacă nu se lăsa transferat de bunăvoie. Pe cine pusese ochii Dinamo, care avea alte metode, și cu cine intra Rapidul în vorbă, să-l aducă din primăvară în Giulești. Sportul Studențesc nu prea conta – n-avea suporteri, iar Progresul, echipa frizerilor, se mulțumea cu bătrîni la apus de carieră și cu juniorii pe care-i creștea în Parcul cu Platani.

În normalitatea întoarsă cu cheia de atunci, și cine n-avea treabă cu fotbalul începea lectura ziarelor centrale de la rubrica de sport, de pe ultima pagină. În ianuarie, însă, cînd tot ce era presă se pregătea de ziua Tovarășului, pînă și rubrica de sport devenea de necitit. Începeau tămîierile Cîrmaciului, de nu mai era loc de știri în primele pagini de articolele festive și de omagiile celor care-l pupau în cur. Semnături grele – academicieni, tovarăși cu munci de răspundere, artiști, scriitori și celebrități din lumea sportului, de li se scriau în redacții textele, se încolonau în pagini ca soldații. Asta se întîmpla și în ziarul de sport, care se umplea și el de „fierbinți prinoase“ și de „recunoscătoare omagii“, începînd de pe la Sfîntul Ion. Pagina întîi de azi era la fel ca pagina întîi de mîine, pînă pe 26 ianuarie, cînd toate ziarele apăreau la roșu și pînă la prînz trebuia să dispară de la chioșcuri și din tutungerii, ca să nu rămînă în teancuri care să dea de gol că nu le cumpăra nimeni. Cînd mai izbucnea cîte un scandal prin fotbal în zilele alea omagiale, se vorbea despre el în public doar în Cișmigiu, dar și acolo cu fereală, de frica turnătorilor. De-abia după ce trecea ziua de 26 și se stingeau și ecourile ei, care țineau și alea vreo trei zile, în Sportul apărea cîte un comunicat opărit, dat de FRF, „în spiritul indicațiilor de partid și de stat“, semn că scandalul fusese lichidat sau băgat sub preșul de la intrarea Federației.

După marea vînzoleală din decembrie 1989, Sportul și-a schimbat numele în Gazeta sporturilor, vechea publicație care în 1947 a fost lăsată să moară din ordinul partidului unic, ca să facă loc Sportului popular. Clasicii care publicau acolo n-au avut de ce să-și pună cenușă în cap. Ba chiar Eftimie Ionescu ajunsese să aibă o rubrică săptămînală la Radio Europa Liberă, unde se mai auzea din cînd în cînd și glasul lui Ioan Chirilă, alături de vocile de aur ale vechiului post de radio cu clopoțelul său albastru.

Ioan Chirilă și Eftimie Ionescu nu mai sînt de mult. Radu Cosașu a dispărut și el, de curînd. În ediția sa pe hîrtie, Gazeta a mai murit o dată în decembrie 2023, de astă dată învinsă nu de concurența necinstită a Sportului comunist, ci de păcănelele capitalismului.