Pe lîngă Polul Sud și Polul Nord, a mai fost anunțat un pol: Polul Dreptei. El s-a format prin magnetismul dintre USR și PMP. Atracția e cam trasă de păr, dar acum, la ananghie, cînd încrederea în politica dreptei se topește mai repede decît calotele de la adevărații poli, unirea trebuie făcută, cu toată sila și ridicolul ei.
Dar USR și PMP nu sînt de ajuns, așa că în procesul de unificare a fost adăugat și Șică Mandolină, cu a sa Forță a Dreptei, o forță care produce accelerație doar atunci cînd masa e bogată în sticle de bere și merlot. Polul dreptei mai poate primi la sîn și partidul lui Cioloș, REPER, care oricum nu are unde să se ducă și umblă prin sondajele de opinie fără să fie detectat de marja de eroare.
Dacă ne uităm pe anumite cercetări de piață care măsoară încrederea și chiar intenția de vot, vedem că polul dreptei nu stă deloc rău. Dacă, de exemplu, însumăm procentele oferite de măsurători, vedem că se adună aproape 25%, deși, în realitate, aritmetica alianțelor nu e chiar o sumă. Totuși, 25% reprezintă o cotă comparabilă cu procentul estimat pentru AUR în 2024 (22-27%), cu procentul PSD (25-30%) și de departe peste procentul PNL (15%).
Asta arată că piața pentru prezidențialele din 2024 e împărțită în trei părți aproape egale: polul dreptei, AUR și PSD, cu observația că PSD poate fi singur sau în alianță cu PNL (sau cu o fracție din PNL). Orice candidatură independentă e, astfel, eliminată. Prin urmare, un candidat independent care nu-și găsește susținere la AUR, PSD sau polul dreptei o poate lăsa moartă.
În 2024, PNL poate ieși de la guvernare și se poate alătura polului dreptei, fie ca partid, fie ca fracție a partidului, condusă de rebelii lui Boc, Bolojan și Motreanu. Iar atunci polul dreptei va fi și mai magnetic.
Numai că el nu are un proiect uman pentru prezidențiale, un candidat care să-l unifice mai strîns, să-i întărească forțele de coeziune, de adeziune, de efuziune și de dimensiune. Se zice că e așteptată Kövesi, dar Kövesi e un fel de cioară de pe gard, ceva îndepărtat, neclar și amenințător pentru o parte a polului. Sînt forțe de respingere care se opun unei veniri a anchetatoarei, ca să nu mai punem la socoteală dificultățile reale, birocratice, strategice și morale peste care trebuie să sară candidata.
Și atunci cine să candideze la președinție din partea polului dreptei? Boc? Greu de crezut, cîtă vreme e nemuritor pe feuda de la Cluj și la adăpost de dosarul disjuns din afacerea Swietelsky. Bolojan? Curajul lui nu întrece bariera județeană. Motreanu? Nu are profilul și ambiția necesare. Atunci cine?
Păi, de exemplu, Eduard Hellvig, directorul SRI, omul care, opt ani și jumătate, a tăcut cu oarecare inteligență în acel tomberon cu cobre, ferindu-se de gafe și excese, și lăsînd să plutească asupra portretului său politic, nimbul „modernizării“ SRI. Hellvig își caută o întoarcere în politică, așa cum au făcut și vor face întotdeauna șefii Serviciilor, iar întoarcerea cea mai simplă e în PNL sau în ceea ce va mai rămîne din PNL. Și, fiindcă nu va veni cu mîna goală, ci cu o mapă de care se vor teme toți, va avea acces și la candidatura prezidențială.
Dacă PNL va rămîne la remorca PSD, Hellvig va putea candida în tandem cu Ciolacu. Dacă nu, va putea fi candidat pentru polul dreptei. Are bocancii și mănușile potrivite, are sania și cîinii necesari.
Norocu’ e ca mai se ezista un” centru” care ni-l va trimite pe Agamemnon Dandanache si alegerea- noastra- e ca si facuta.