După dispriția recursului compensatoriu – lucru bun în sine, la cât de proastă a fost făcută acea lege –, România se află exact în aceeași situație în care se afla când a primit decizia-pilot. Puteți să v-o imaginați pe Raluca Prună făcând cu boltă pe drepturile omului. Acolo suntem. Din nou. Și mult timp nu vom părăsi acea stare urinară.
Mă rog, a găsit și Moise Guran o rezolvare: înăsprirea pedepselor.
De ce? Ca să le fie frică oamenilor să mai facă infracțiuni. Guran dă și niște procente de înăsprire. Așa, după mintea lui, cam cum crede el că ar fi bine. După niște studii pe care le-a comandat propriului creier.
Cine crede că astfel se golesc pușcăriile și rezolvăm treaba cu supraaglomerarea e cel puțin naiv, dacă nu cumva chiar dus cu gluma-n sat, trăgând un galoș cu ață după el căruia îi spune Grivei.
Mai repede crezi că Ludovic Orban a trăit cu 3.000 de lei pe lună împreună cu soția, hrănindu-se cu muzică și încălzindu-se la dogoarea pasiunii.
România a promis că va construi și va moderniza 9.446 de locuri în pușcării în perioada 2018-2024. În 2018-2019 s-au construit 70 de locuri noi și au fost modernizate 282.
Că te și întrebi: unde dracu-s, bă, banii de pe Cumințenia Pământului când ai nevoie de ei?
40% este rata recidivei, iar cumulată cu rata deținuților cu antecedente penale ajunge la 60%. Problema sistemului este că pușcăria nu-l pregătește cu nimic pe deținut pentru viața de după pușcărie, după cum viața de după pușcărie nici nu vrea să audă de pușcăriași eliberați.
Nimeni nu se interesează de viața unui eliberat condiționat: ce mănâncă, ce bea, dacă muncește undeva și dacă se gândește să ciordească sau să dea din nou în cap cuiva. Adrian Neagoe, vicepreședintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, le zice cam așa: „Nu poți să vorbești despre un om dacă nu îl tratezi ca pe un om”.
Și sigur are dreptate.
