Într-o comună a avut loc o serbare populară care a scos toată lumea pe străzi și a adunat mulțimi și din localitățile vecine. Din știrea de pe Realitatea TV nu am aflat dacă era tîrg, dacă era sărbătoare de hram sau vreun alt obicei de-al locului. Și, pentru că am ratat începutul relatării, nu am aflat nici numele comunei. Ce am aflat însă de la acel tip, Amedeo (despre care se miră colegii și șefii că scoate zero la măsurătorile de audiență), este că toată manifestarea e un mare kitsch, cu care alegorice de prost gust și manele respingătoare. Cum Amedeo „Zero” nu a catadicsit să repete detaliile de bază pentru receptorii întîrziați, curiozitatea mea asupra locului faptei a fost răsplătită cu un mare zero. Puteam și eu, asemeni telespectatorilor cu peoplemetere, să mut pe alt canal, dar subiectul sărbătorilor tradiționale mă interesa prea mult. Așa că am strîns din dinți și am continuat să urmăresc Realitatea, deși bărbuța aceea atent trimuită, moțul geluit și expresia arogantă ale lui Neica Zero mi se păreau – ca, probabil, și oamenilor cu peoplemetere – kitsch, de prost gust și respingătoare. Urma să fie intervievat la telefon primarul localității! Edilul, mîndru în direct că vorbește la televizor, a rămas descumpănit cînd i s-a pus problema nu așa cum știa el, ci așa cum se ambalează în redacțiile de știri de la București: e adevărat că s-a inspirat din triumfalismul primarului Mazăre? Fondurile alocate paradei nu mai bine mergeau la îmbunătățiri funciare sau alte servicii pentru locuitorii comunei? Și – nestemata tuturor întrebărilor – nu mai bine, cu banii ăștia, făcea „ceva pentru cultură”? Pentru culturalizare, așa, să aducă filme sau teatre de la oraș… Da, da! Realitatea e plină de atari surprize neprețuite, așa cum un cozonac vechi și înecăcios ascunde stafide nebănuit de gustoase. Și mai ales cînd gurița aia împrejmuită de pilozități atent sculptate gîngurește așa de fin despre cultură, chiar că te poți felicita că nu ai zapat!
Ca în scheciul unui umorist, primarul încerca să răspundă, atît cît îi îngăduia inchizitorul său telefonic, cu cele mai banale afirmații: serbarea e organizată de privați, Primăria doar dă autorizația și veghează la ordine și salubritate, obiceiul e mai vechi decît moda paradelor lui Mazăre, facem și noi ce putem în privința culturii, domnu’ Amedeo… În fond, omul chiar era interesat de propășirea culturală (cel puțin) a localității sale. O fi spălat bani? O fi intrat în scheme dubioase? Să fie anchetat, OK, dar nu cu insinuările acelea drept probe. Oricum, pentru Amedeo & Co, verdictul era dat, oprobriul – gata fasonat, întrebările retorice se doreau acuzații publice. Domnu’ Amedeo a mai mitraliat niscaiva concluzii după închiderea telefonului și așa s-a mai întors o filă din istoria gazetăriei românești.
Să tot cazi pe gînduri, dacă mass-media (nea Zero fiind doar un exponent cu moț și cioc al acesteia) transmite ideea că autoritățile locale dețin rolul principal în organizarea praznicelor celor mai tradiționale și mai ancestrale. Astfel, pelerinajul de Sfînta Parascheva s-ar dovedi opera lui Nechita de la Iași. Stropitul fetelor de Paști? – manevră a primarilor UDMR. Junii Sibiului? – ce mai, mîna lui Iohannis! Și tot așa… Iar dacă pomădaților metrosexuali din televiziuni li se pare că arată kitsch, dezgustător și necultural, precis că totul e o conspirație a lui Mazăre.
Rîdem, glumim, ne amuzăm cu fandoselile nulităților televizuale, dar… Dincolo de agenda preconcepută a știriștilor TV, e ceva care îmbie la meditație. Dacă piețele-tîrguri (agora lui Aristotel) și vadurile de afluență tîrgovețească generează sociabilitate și urbanitate, dacă sărbătorile care le prilejuiesc au constituit, de-a lungul vremurilor, germenii orașelor și comunelor de azi, este de urmărit, paralel în istorie, și funcția de cenzură și coerciție jucată de mărimile autoritar-administrative ale epocii: cînd vreun baron (din cel fără ghilimele), cînd vreo Biserică (din cea cu majusculă), cînd vreo organizație politică-statală, mai mult sau mai puțin dictatorială… Faptul că, azi, orice mișcă într-un orășel la nivel de manifestare festivă – de la colindatul de Crăciun la furatul de mireasă – are de-a face cu voința unui primar sau a altuia ar putea fi privit ca un semn al descentralizării și relocalizării actuale.
Cum au manageriat autoritățile fostului regim sărbători de mare presiune populară am arătat data trecută. Am prezentat cum Mărțișorul goliardic-alternativ din marile centre universitare era privit cu îngăduință și prudență de către ștabii comuniști. Drenaj al umorilor populare sau augustă neglijare a unor fenomene limitate sezonier? M-am ferit să răspund, dar, astăzi, în fața celor petrecute de Mărțișor 2015, mi-e greu să rămîn tăcut.
După cum au putut constata locuitorii sectorului 3, anul acesta mărțișorarii au fost interziși în vadurile lor consacrate, acolo de unde nici Ceaușescu nu îndrăznea să-i alunge. A făcut-o primarul Robert Negoiță, cel care le-a refuzat anul acesta eliberarea de autorizații pe perimetrul sectorului. Mărțișorarii s-au văzut astfel prigoniți, cu tonete, șnururi și amulete, fie în intersecțiile sectoarelor vecine, fie în preajma piețelor agroalimentare, care, după cum se știe, sînt administrate de societăți private. Dar, pentru că Negoiță Doi se gîndește, vorba lui Amedeo Zero, la culturalizarea cetățenilor, edilul de la 3 a organizat un spectacol de balet cu tot panașul la Sala Palatului, sub semnul șnurului și al inimioarei…
Hai, fie de data asta, dom’ primar, dar să nu devină o tradiție!