Articole din categoria: Cultură

Un newyorkez nevăzător e, în timpul zilei, avocat, iar în cealaltă viață a sa, una de noapte agitată, supererou. Poartă o mască roșie cu cornițe de diavol, i se spune Daredevil și, pe lîngă cascadoriile cu bețele unei corzi, marea sa superputere e o abilitate care-ar face fericită orice țață ahtiată după noutățile din bîrfa zilnică cu fetele: are urechile atît de ascuțite încît poate auzi tot ce se vorbește în șoaptă pe o rază de zeci de metri în […]

Istoricii se mulțumeau pînă de curînd să ne spună cum a fost și ce-a ajuns omenirea. Odată cu  Zorii tuturor lucrurilor, lucrurile se schimbă. De fapt, breșa a fost făcută mai înainte, de Yuval Noah Harari, cu Sapiens, eseul care pune metodic și pe larg la îndoială cam tot ceea ce pretind a ști istoricii, dar și majoritatea istoriilor scrise „de învingători“ sau din ordinul învingătorilor. Cartea lui David Graeber și David Wengrow duce mai departe filosofia critică a lui […]

Povestea pe care v-o spun azi, dragii moșului, e veche, hăt, din zorii civilizației – dar nici n-o să se încheie vreodată. Cîtă vreme va exista artă făcută de oameni, și nu de zei ori IA, se vor găsi întotdeauna inși supărați, jigniți și revoltați, în numele principiilor, religiei și/sau al piticilor de pe creier. Ei vor insista, cu mult parapon, dar și cu o seriozitate funebră, pentru interzicerea, arderea, distrugerea monstrului imoral și, dacă măsurile nu se dovedesc suficient […]

În Israelul antic al anului -1000, la vreo cinci secole după ce Moise a despărțit apele Mării Roșii pentru ca poporul ales să se salveze din Egipt și a scrijelit cele zece decrete ale legii lui Dumnezeu pe tăblițele de la Muntele Sinai, un blestem îi ia mințile regelui Saul. Enervat de dezobediența față de poruncile divine pe care i le-a comunicat, profetul Samuel îl dezmoștenește de coroană, ungîndu-l, în secret, ca succesor pe David, cel mai mic membru al […]

Cîți dintre românii plecați în Spania sau cine știe pe altundeva în Europa se vor recunoaște în povestea Sofiei din Camping, romanul Laviniei Braniște? Și cîți oare dintre diasporenii noștri își vor regăsi asemănări sentimentale cu ea? Dacă autorul acestui text și-ar fi încercat norocul la muncă în străinătate ori ar fi făcut o călătorie de documentare sociologică printre concetățenii noștri din Spania, probabil că nu și-ar mai fi pus întrebările astea. Ar fi început acest text zicînd că atîția […]

Eu cred că trăim într-o țară care a ajuns, în sfîrșit și pe bună dreptate, moștenirea păguboasă și prostească a generalului Coldea. Dacă vi se pare că aiurez, aveți dreptate. Dacă nu aș suferi de fierbințeala creierului, nu aș avea curaj să vorbesc despre așa ceva. Am încercat de nenumărate ori să găsesc ceva rațional în România subterană a ultimilor ani și nu am găsit decît Coldea. Nu, nu serviciile secrete, atotștiutoare, atotputernice. Decît prostești. Și suficient de arogante. Să […]

În camera jocurilor de la Casa Albă, lîngă masa de biliard, este găsit întins pe mochetă administratorul reședinței prezidențiale: un cadavru proaspăt secționat la încheieturile mîinilor, cu un bilet de sinucigaș în buzunarul de la piept al costumului. Două niveluri mai jos, la etajul unu, tocmai se derulează cina oficială a recepției la nivel înalt organizate în onoarea premierului australian și a suitei sale personale, în care, pe lîngă mai puțin cunoscuții Hugh Jackman și Kylie Minogue, vedete sînt ministrul […]

(Tocmai primisem cu poșta rapidă un plic cu o carte înăuntru – Radu Țuculescu, Gudrun –, cînd am citit pe Facebook că autorul a murit. Pe coperta a patra a cărții, un text de Liviu Antonesei se încheie cu următoarea frază: „Ar fi foarte plăcut inimii mele cititoare ca Radu să treacă de marginile trilogiei!“.) Deloc întîmplător, am citit și primele două romane din seria care se încheie cu Gudrun, mai precis Femeia de marțipan și Crima de pe podul […]

Pe vremuri, pe cînd eram tînăr și nemuritor – și, între altele, convins că voi fi cel mai mare scriitor al Universului –, am scos și eu o cărțulie de versuri, Cîntece de trecut strada, la Editura Albatros. Din ce am înțeles la fața locului, îi plăcuse lui Sântimbreanu de mine și a zis să se facă o carte. Și s-a făcut. N-a avut mână rea uriașul. Cu cartea aia am luat premiul de debut al defunctei Uniuni a Scriitorilor. […]

Cînd un puști de 13 ani dintr-un orășel britanic este arestat sub acuzația de omor și ridicat de un echipaj de Poliție, la prima oră a dimineții, din patul de acasă, părinții sînt absolut șocați. Cine n-ar fi? În dubă, Jamie Miller se smiorcăie continuu și insistă că-i nevinovat. La secție, tremurînd speriat, trece docil prin toată procedura de încarcerare – amprente, percheziție corporală, examen medical. Asistat de avocatul din oficiu și de tatăl său, acceptat ca adult însoțitor, Jamie […]

În romanul său de debut, Mihai Șteț se aruncă într-o distopie de un umor absolut negru. Nu vă lăsați înșelați de titlu. Cărțile lui Șteț n-are nimic nostalgic – e un horror, ca filmele lui Tarantino, în care protagonistul, autor de romane neterminate și nescrise, relatează grozăviile prin care trece, pe tonul băiatului de suburbie care trăiește și se face că muncește la Londra – școlit, dar păgubos din puturoșenie și cinic cît să-și digere ratarea. Și, imaginați-vă, cînd să […]

Cu trei seri înainte de Ajunul Crăciunului 1988, o ploaie de cadavre și de resturi de avion în flăcări cade peste orășelul scoțian Lockerbie: cursa Pan Am 103 Londra – New York tocmai a explodat în aer, după 38 de minute de la decolarea de pe aeroportul Heathrow, și 259 de persoane aflate la bord, plus încă alți 11 localnici ghinioniști, își pierd viața în cel mai mare dezastru aviatic de pe teritoriul Marii Britanii. Surprinzător pentru martorii oculari ai […]

Cînd citesc texte în care e vorba despre prietenii mei din junețe sînt încordat și chichiricios de la prima pagină pînă la punctul cu care ele se încheie. Călătoriile în timp sînt epuizante, iar sentimentul de la sfîrșitul lor, că nimic din tot ce-a fost nu-ți mai aparține, fiindcă cel care erai e prizonierul trecutului, te face să te gîndești la tine însuți ca la altcineva. Poate din cauza asta mă feresc de fotografiile de demult și sînt suspicios cu […]

Într-un articol despre Inteligența Artificială în artă, apărut în The Art Newspaper, am descoperit următorul paragraf. Probabil aparține unui „promotor“, „propagandist“, „activist“ cultural. Altfel nu îmi pot explica (ba îmi explic, că am întîlnit atîția promotori care nu înțeleg nimic din ce promotează, că mi s-a acrit). Fragmentul sună așa: „Nu vom ști niciodată ce ar fi putut realiza legendarii regizori de film Ingmar Bergman sau Yasujiro Ozu cu bugetul lui Ben-Hur și cu puterea studiourilor de la Hollywood în […]

Doi tineri jamaicani coboară de pe vasul care i-a traversat oceanul, în Londra murdară și crudă a sfîrșitului de secol XIX, cu tot cu visurile unui trai mai bun. Capitala imperiului îi trezește imediat la realitate, întîmpinîndu-i pe provincialii din colonie cu o lecție-avertisment: show-ul stradal care lasă spectatorii fără portofele, o țeapă publică marca Forty Elephants – trupa de hoațe condusă de Mary Carr, ambițioasa feministă promotoare a dreptului femeilor din gașca ei de a le fi egale bărbaților […]

Îmi plăceau policier-urile Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Romanele istorice nu i le-am citit, dar cărțile ei cu milițieni mi se părea digerabile. Scrise în stilul sprințar al oralității bucureșteanului cu oarece pretenții, textele ei n-aveau nici o legătură cu romanele despre milițieni model care prind infractori burghezi aflați sub influența capitalismului. Iar imaginația cu care construia intrigile romanelor sale polițiste făcea din ea o scriitoare redutabilă. Mulții ei fani îi colecționau cărțile și, lucru rar, admirația de care s-a bucurat în viață […]

Multă lume crede că e de ajuns să ai talent și ți se deschid porțile cerului și ale succesului. Nu-i nici pe departe așa. Adică pînă la glorie și notorietate e drum lung. Eminescu era considerat de contemporani ridicol, abscons, sofisticat și nebun. Alecsandri era culmea culmilor. Ca să ne umplem de eminescieni a trebuit să treacă vreo două decenii. Contrar părerii generale, publicul nu detectează „din prima“ arta de valoare, inovația, originalitatea, complexitatea. Dau întotdeauna exemplul lui Iorga, insul […]

Să ne imaginăm că, pentru un minut, a căzut curentul în întreaga Americă și că toate telefoanele, calculatoarele și dispozitivele electronice conectate la Internet, indiferent de sistemul lor de operare, au fost închise forțat de un atac cibernetic fără precedent. Ce urmează dă fiori pe șira spinării – panică generalizată, mașini tamponate, trenuri deraiate, accidente mortale, mii de oameni uciși. Și un mesaj-avertisment afișat pe toate ecranele deturnate de o mînă criminală: Se va întîmpla din nou. Asta e ipoteza […]

În 2019, John Banville, laureat cu Booker Prize și una dintre marile speranțe ale Irlandei pentru un nou Premiu Nobel, a primit un mesaj telefonic ca din partea Academiei Suedeze. Cineva care s-a recomandat drept Mats Malm, secretarul Academiei, l-a sunat cu anunțul că i se va decerna premiul lui și unei scriitoare ucrainene. Timp de patruzeci de minute, Banville, rudele și prietenii săi au crezut asta, mai exact pînă cînd aceeași voce care suna de la Stockholm l-a sunat […]

Îmi scrie, de curînd, un amic, care a lucrat pe vremuri la Academia Cațavencu. Era, pe atunci, persoana însărcinată cu „trebile juridice“. Se pare (spun „se pare“, ca să nu fiu suspectat de parti-pris) că, după apariția listei lui Soros, pe care au preluat-o cu o imensă satisfacție toate saiturile ultraortodoxe (după ce s-au făcut de rîs promovînd o altă listă, a unei persoane de gen oarecum feminin, cu multă bubă la cap, în care erau denunțați trădătorii adăpați la […]