Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. Birja se mișca atît de încet, că Vasilica i-a spus muscalului să se oprească, fiindcă voia să se dea jos. Ajunsese aproape de […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. Fata în casă a domnului Brătianu îi pregătise cafeaua, dar nu îndrăznea să i-o aducă. Îl auzea plimbîndu-se prin birou, cu pași apăsați, […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. Tocmai ce se îmbrăcase Vasilica în hainele ei duminică să se ducă la Înviere. Îi ridicase din pat și pe copii să-i pregătească. […]

Cînd ocupanții nemți le-au dat ordin în scris bucureștenilor să nu mai umble cu birja, ci doar cu tramvaiul sau pedestru, Vasilica a făcut rost de o scutire. O ținea în geanta ei încăpătoare, de moașă, în care își ducea instrumentele. Nu era singura, dar ca să n-o ia lumea în ochi de rău că umblă cu birja și să n-o oprească patrulele militare, își lipise o cruce roșie pe geantă. Crucea asta mai avea un rost – să nu-l […]

Era sîmbătă și Vasilica ieșise la plimbare de una singură prin cartier. N-o chemase nimeni pe la vreo naștere înainte de vreme sau pe la vreun avort neașteptat. Căci de avorturile provocate avea grijă ea. Pe stradă mirosea a flori de cireș, a balegă de cal și a iarbă călcată în picioare. Vasilica își ferea botinele de noroaiele  pe care vîntul de primăvară nu apucase să le usuce. Le răspundea cuviincioasă mahalagiilor care ieșiseră la poartă, să vadă ce se […]

Cînd a văzut-o pentru prima oară pe faimoasa domnișoară Mița, căreia i se mai zicea și Biciclista, cea mai de preț damă din București, Tiberiu s-a uitat la ea cu neascunsă admirație și cu oarece interes de bărbat care după căsătorie nu-și pierduse curiozitatea față de alte reprezentante ale sexului slab. Mița își făcea plimbarea pe velociped, echipată în pantaloni negri, bufanți, fără să se lase tulburată de fluierăturile admirative ale domnilor care consumau cafea, bere sau spirtoase la mesele […]

O domnișoară brunetă de la Crucea Roșie, care circula nu tocmai nestingherită, însă fără griji prea mari de la București la Iași, dar și de la Iași la București, cu furgoanele  Crucii Roșii, i-a spus Vasilicăi că în capitala pribegiei se împuțise treaba, din cauza bolilor „transmisibile”. Nu cele sexuale, doamnă! Deși nici alea nu erau de disprețuit, ci a bolilor care se căpătau pe front și se luau și dincoace de tranșee, mai ales holera. Domnișoara nu  știa de […]

De cînd ajunsese la Iași, domnul Brătianu visa tot mai des conacul său de la Florica. Iar cînd se trezea din somn, își aducea aminte că Florica lui era în teritoriul ocupat. Din cîte aflase, conacul său nu fusese jefuit sau batjocorit, ca altele, mai apropiate de București. Asta îl și făcea să aibă un sentiment aparte față de ocupanți. Îl respecta pe marele Mackensen, la fel cum îi detesta pe unii dintre generalii armatei române care pierduseră, de proști […]

Veștile de la Iași urmau, adesea, un drum întortocheat pînă să ajungă la București, a observat Vasilica. Calea cea mai iute ar fi fost telegraful, dar ce folos dacă nemții puseseră coada pe stațiile telegrafice? Cu trenul iarăși nu se putea, din cauza frontului. Automobilele, cîte erau, fuseseră rechiziționate sau de-a dreptul confiscate, trecînd de la proprietarii lor în folosința ocupanților. Mai rămîneau trăsurile și căruțele, dar și astea se puteau împiedica pe drum, dacă nu știau s-o ia pe […]

Fratele din Detroit al Vasilicăi îi scria cam o dată la șase luni cîte o scrisoare lungă, de dor de casă, și din două în două luni scrisori scurte prin care o ținea la curent cu ceea ce i se mai întîmpla. Vasilica îi răspundea la fiecare în parte, cu deprinderea ei de ordine din imperiul din care plecase, dar și din iubire fraternă. Cînd îi trimitea fratelui din America răspuns la scrisoare, Vasilica se retrăgea în bucătărie și închidea […]

Cînd s-a aflat în București că tînărul scriitor ardelean Liviu Rebreanu fugise la Iași, ca să scape de nemții care-l căutau pentru dezertare, s-a mai aflat ceva. Că fusese pîrît de un confrate la Înaltul Comandament German. Confratele era cică român, căci denunțul, nesemnat, era scris în românește. Nemții s-au dus direct la Rebreanu acasă, dar, politicoși, au bătut la ușă zicînd pe limba lor pe cine caută. Scriitorul a sărit pe fereastra încăperii din spatele casei, a ajuns în […]

Unul dintre muscalii care cîștigau un ban la București cu birjele lor era un basarabean fugit de la Chișinău cînd Ohrana țarului începuse să-i caute pe narodnici, ca să-i trimită în Siberia. Îl chema Calistrat, dar își spunea Constantinovici. Căpătase autorizație de birjar cu ajutorul domnului Constantin Stere, narodnic și el în Basarabia, dar care în România trecuse la liberali, după ce se lămurise că aici socialismul era un cal mort. Domnul Stere nu plecase la Iași împreună cu liberalii […]

Bătrînul domn Carp aflase din ziarele de dimineață că fostul lui prieten, Titu, murise cu o zi înainte. Cînd citise știrea, i se pusese un nod în gît. Nu-și mai dăduse de mulți ani bună ziua cu Maiorescu. Și-l amintea pe Titu, cel din tinerețile lor, de la întîlnirile de acasă de la Pogor, din Iași, cînd puseseră la cale Societatea „Junimea”. Erau parcă amintiri din altă viață. Pe atunci Titu era ambițios, dar tocmai cînd își întindea aripile la […]

Cînd a auzit că bulgarii vor să-i ia gîtul, pentru a-i duce capul la Sofia, ca trofeu de război, și că nemții le spuseseră bulgarilor să nu care cumva, Titu Maiorescu scria în jurnalul său zilnic. N-a găsit de cuviință să noteze în Jurnal că bulgarii voiau să-l omoare și nici că germanii îl apărau de ei. Secretara lui, Olga, îi sugerase să plece din București. Nu de frica bulgarilor, ci ca să nu se spună despre el că rămăsese […]

Vasilica nu-l înghițea pe poetul-ziarist Tudor Arghezi. Scundac și tăcut – cică fusese călugăr! –, avea și el ausvais să meargă cu birja prin București. Nevasta lui, doamna Paraschiva, femeie tînără și frumoasă, nu mai putea de dragul lui. Vasilica o vizita din pricină că doamna, care se măritase virgină cu domnul Arghezi, era mirată că nu rămăsese grea, deși nu se ferise. Trecuse mai mult de un an cînd se măritase, dar era atît de naivă încît moașa a […]

În mahala începuse curățenia de Paște. De prin curți se auzea zgomotul preșurilor și covoarelor bătute cu spor și venea mirosul vechiturilor puse pe foc în mijlocul bătăturii. Cei care aveau cu ce tocmeau bidinărese să le spoiască prin casă și să le vopsească cercevelele și ușile. Femeile scoteau așternuturile și hainele de prin lăzi și, după ce le spălau în albii, le întindeau pe frînghie, în curte. Vasilica adusese trei femei să-i facă curat. Una era Țițica, țiganca de […]

Singurul ziar pe care-l mai citea Tiberiu de vreun an încoace era Lumina domnului Constantin Stere care măcar nu le cînta în strună ocupanților! Pentru cine știa să citească printre rînduri, domnul Stere, chiar dacă rămăsese în București, după retragerea la Iași a liberalilor, nu înghițea gazetele care dansau după cum le cîntau nemții. Tiberiu nu prea înțelegea articolele de fond ale bravului bărbat care combătea și la București pentru cauza țărănimii și a altor poporeni mărunți, la fel cum […]

Cînd în București s-a aflat de Pacea de la Buftea, semnată apoi de domnul premier Marghiloman la București, ciorile se dădeau tumba, a vreme, pe cerul orașului. Mulți bucureșteni erau de părere că pînă și ciorile, zburătoare istețe, se dădeau peste cap de necaz din cauza tratatului cu nemții și cu aliații lor. Venise primăvara. Nu se mai găsea făină și nici alte alea de-ale gurii. Dispăruse pînă și săpunul din București. Brutarii și simigiii își închideau prăvăliile, că nu […]

Cînd Valetul ieșea în oraș, îl saluta lumea cu respect și cu speranță. Doar prietenii lui cei mai apropiați știau cum îl cheamă. Pentru ceilalți era domnul Valet, nume care începuse să-i placă și lui, așa că nu preciza care era numele lui de botez. Valetul domnului Marghiloman era omul care-ți putea pune o vorbă bună pe lîngă atotputernicul său stăpîn, președintele Consiliului de Miniștri, și știa către cine să te îndrepte dacă ceea ce doreai de la autorități nu […]

Și în dimineața aceea, domnul Petre P. Carp era indispus, ca de multe luni încoace. Rămăsese în București, sigur fiind că era de preferat ocupația germană refugierii în Moldova. La Iași se îngrămădiseră toți cei ce pariaseră pe victoria Antantei, în frunte cu liberalii. Rămăseseră în București amicul Marghiloman, mitropolitul Donici, Titu Maiorescu, fostul lui prieten, Costică Stere, cel care trecuse de la socialiști la liberali, plevușca de toate culorile și dintre scriitori, cel mai notabil, Ioan Slavici. Omul lui […]

romania100
Editoriale