Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În romanele acestui japonez hipertalentat, fantasticul apare tocmai cînd ți se pare că textul s-a așezat pe șleaurile unui realism pe care te poți bizui. Atent pînă și la cele mai mici detalii menite să te convingă de verosimilitatea poveștilor pe care le pune cap la cap în cărțile sale, Haruki Murakami trece în fantastic ca și cum ar deschide ușa unei încăperi pe care a descoperit-o într-o casă veche în care s-a mutat recent. Unul dintre personajele din Uciderea […]

Pe Jeffrey Eugenides, scriitor american cu rădăcini grecești, îl știam ca autor de povestiri din Granta și mai de curînd din Iocan. Romancierul m-a tușat cu două cărți, Sinuciderea fecioarelor și Middlesex. Un timp, Eugenides a fost comparat cu Saul Bellow și cu Philip Roth. De cîțiva ani buni, nu mai e comparat cu nimeni, ci e luat la bucată. Alți prozatori sînt comparați acum cu el. Fără să experimenteze noi formule literare – deși dă semne clare că le […]

Dacă n-ar fi riguros documentat, acest roman nonficțional al lui Stejărel Olaru ar părea de necrezut. E plin de lovituri de teatru prin care trece protagonistul, un spion român care și-a început cariera în anii ’50 și a fost activ în slujba Securității mai mult de douăzeci de ani. E vorba de celebrul Silviu Crăciunaș, cunoscut la Securitate sub numele conspirativ de Victor. Tipul a reușit să fie luat drept luptător anticomunist de românii din exil, printre care s-a infiltrat […]

Iocan a ajuns la numărul 6. Cum e o revistă  de proză scurtă făcută cu materialul clientului, adică al autorilor care trimit texte pe adresa redacției, putem scrie despre ea fără să avem aerul că ne lăudăm singuri, decît cel mult pentru alegerea povestirilor. O parte dintre cei publicați sînt sau au fost cursanții lui Florin Iaru și ai lui Marius Chivu la orele lor de creative writing. Unii dintre ei au publicat volume de povestiri sau romane, alții sînt […]

Aurora Liiceanu, din cîte știu, nu se uită la serialele tv indiene. Și pînă de curînd cunoștințele sale despre India se rezumau la ceea ce știe toată lumea care n-are slăbiciunea producțiilor indiene de televiziune. Cum, necum însă, Aurora Liiceanu a citit acum vreun an povestea a două surori, prințese, fiicele mogulului care a construit Taj Mahal, mausoleul pe care în fiecare an se duc să-l vadă sute de mii de turiști din toată lumea*. Prințesele Roshanara și Jahanara i-au […]

Romanele scrise la persoana întîi te fac aproape întotdeauna să te întrebi cîtă autobiografie a autorului a pătruns în paginile lor. Întrebarea asta depinde de gradul de verosimilitate a cărții. Adică, paradoxal, de capacitatea autorului de a spune „minciuni adevărate”. Și cu cît cartea e scrisă mai cu talent, cu atît întrebarea pe care ți-o pui e mai sîcîitoare, dacă nu-l cunoști pe cel care a scris-o, chiar dacă știi că de multe ori ai de-a face cu un truc […]

Nu-l cunosc pe Iulian Bocai, cel care a cîștigat concursul de debut pentru 2018 al Editurii Polirom. I-am deschis cartea și am citit-o din ce în ce mai curios, mai ales că Bildungsnovella lui „m-a prins” de la primele pagini. Din scurta lui fișă biografică de pe prima clapetă a volumului n-am aflat decît că s-a născut în 1986, în Oltenia, că a urmat Facultatea de Litere la București, că se pregătește de doctorat și că din cînd în cînd […]

Unii susțin despre Yan Lianke că ar fi cel mai bun scriitor chinez în viață. Chestie de gust. Alții susțin același lucru despre Mo Yan, cel ce a luat Premiul Nobel în 2012 și despre care Mircea Cărtărescu spunea că ar fi fost omul Puterii de la Beijing. Nu ni s-a părut că Mo Yan ar fi fost un cîntăreț al comunismului chinezesc. Dar nici că ar fi un critic supărat al regimului: autorul Sorgului roșu se mulțumește să ia […]

(Ce-ar fi zis răposatul Ion Ianoși despre această istorie culturală a Rusiei scrisă de un englez? Documentat ca puțini alții la noi, mai ales despre secolul al XIX-lea rusesc, cu cei patru mari, Gogol, Dostoievski, Tolstoi și Cehov, bătrînul marxist poate că ar fi strîmbat din nas citind portretul acid pe care Figes i l-a făcut lui Lenin. Și poate că l-ar fi acuzat pe istoricul din Albion că n-a înțeles în profunzime Revoluția din 1917. Îmi place să cred […]

Nu mult după căderea dictatorilor din timpul Primăverii Arabe au apărut comentatori care se întreabă dacă n-ar fi fost mai bine ca toți acei bătrîni ticăloși să fi rămas în funcțiile lor, decît ca țările pe care le-au condus să se scufunde în haos și să ajungă pe mîinile fundamentaliștilor. Speranțele occidentalilor și ale opozanților politici ai regimurilor totalitare din lumea arabă, că după scoaterea din joc a dictatorilor, în aceste țări vor urma alegeri libere și democrație, s-au dovedit […]

Cine a citit romanele lui Robert Graves, mai ales Eu, Claudius și Comitele Belizarie, probabil că se aștepta ca Miturile Greciei antice să fie o repovestire lipsită de constrîngeri a acestor mituri. Ce-i drept, Graves și-a pus aici la bătaie talentul literar, dar a făcut-o cu rigoarea unui clasicist care nu s-a mulțumit să repovestească miturile vechilor greci, ci le-a luat la puricat pe îndelete, căutîndu-le originile și interpretîndu-le semnificațiile pînă la cele mai mici detalii. Cu aceste interpretări, Graves […]

Într-o scrisoare către Mihail, fratele său mai mare, Dostoievski povestește pe scurt ce i s-a întîmplat în ziua în care ar fi trebuit să fie executat. Țarul îi comutase pedeapsa. În marea sa milă,Nikolai I îl trimitea pentru patru ani la ocnă, în Siberia, urmînd ca după ispășirea pedepsei să rămînă în Siberia ca soldat în slujba statului. Dostoievski a aflat sentința pe un ger cumplit. Era îmbrăcat în cămașa albă a morții. Primii trei condamnați, dintre cei douăzeci, fuseseră […]

Povestirile lui Charles Bukowski par scrise pentru un cititor căruia i se rupe de impresia celorlalți despre el. Asta dacă el s-o fi gîndit vreodată la ce așteaptă cititorii din partea lui. Îmi vine greu să cred că un domn bine îmbrăcat, care are o anumită poziție socială, lasă la vedere, în mașină, un volum de Bukowski. La fel cum nu mi se pare plauzibil că o doamnă cu pretenții, care își așteaptă rîndul la coafor, ar scoate din poșetă […]

Poate că-l știți pe autor din Ultima licornă, romanul fantasy apărut pentru prima oară la noi în anii ’80, la Editura Univers, în traducerea lui Mircea Ivănescu, sau din filmul de animație cu același titlu, pentru care Peter S. Beagle a scris scenariul. Romanul și filmul i-au adus venituri suficient de frumoase scriitorului încît invidioșii să-l acuze că scrie fantasy-uri pentru bani. Răspunsul său a fost că singurele lucruri pe care le-a făcut pentru bani au fost cîntatul (de muzică […]

În prefața acestui roman, tradus pentru prima oară la noi, Lewis Carroll constată cu umor că, după ce Alice în Țara Minunilor fusese atît de imitată de mulți alții, n-avea rost să mai scrie și el o carte ca Alice*. A scris așadar un roman tot pentru copii, dar care e ceva mai complicat decît cele două cărți cu Alice, cu schimbări derutante de planuri, dintre care unul ține de lumea obișnuită, iar celălalt de o miraculoasă țară a elfilor. […]

Îmi plac și acum romanele de aventuri maritime. Nu i-am mai recitit pe Jack London și pe Jules Verne, care îmi plăceau teribil pe la începutul adolescenței.  Mă întorc periodic la Moby Dick și la Aventurile lui Gordon Pym, micul roman al lui Poe, dar asta mai degrabă de dragul aventurilor epice ale celor doi autori decît pentru poveștile din cărțile lor. La fel cum reiau, uneori, primele capitole din Comoara din insulă, care mi se par cele mai bune […]

Am citit zilele astea o extraordinară carte-document. Se numește Scrisori de pe front și adună în facsimil și în literă de tipar scrisori de pe fronturile primului război mondial. E un volum impunător, dar mai ales respectabil și emoționant. Poate că această carte mă atinge și fiindcă unul dintre străbunicii mei a murit pe front. Scrisorile lui de pe front s-au pierdut. Dar bunica mea dinspre mamă nu uita să-mi spună din cînd în cînd că străbunicul a fost erou […]

După ce a fost transformat într-o legendă, de pe urma Versetelor satanice, romanul care i-a adus fatwa ayatollah-ului Khomeini, prin care era condamnat la moarte fiindcă l-ar fi insultat pe profetul Mahomed, Salman Rushdie a trebuit să se ascundă. Ani la rînd n-a mai putut ieși din casă decît însoțit și a fost păzit 24 de ore din 24 în case conspirative din Anglia. A continuat să scrie, iar cărțile sale au fost primite ca evenimente editoriale. De pe urma […]

Un învățat care scrie fără morgă, mai totdeauna cu umor în filigran, și cercetează cu egală curiozitate lucrurile despre care toți credem că sînt importante, dar și amănunte ale vieții zilnice, găsind în ele un miez omenesc care altora le scapă. În două cuvinte, Vintilă Mihăilescu! Îl citești cu interes, dar și cu plăcere, fiindcă știe să te surprindă și mai întîi să te prindă cu cîte o poveste-pretext, cazul de la care pornește. Așa că, chiar dacă n-ai știi […]

În timp ce Elif Shafak pregătea de publicare la Londra acest roman scris în engleză, în Turcia lucrurile se precipitau dramatic. După referendumul prin care președintele Erdogan căpăta puteri sporite, a venit tentativa de lovitură de stat, urmată de reprimarea puciștilor și de vînarea opozanților Puterii, care continuă și astăzi. Cu Cele trei fiice ale Evei, Shafak pare să profețească ce avea să urmeze, deși nu se ocupă aici nici cu „istoria mare” și nici cu politica înaltă de la […]

romania100
Editoriale