În fiecare zi, dacă deschizi știrile, vezi că se bat partidele între ele. Se coc și se destramă alianțe. Au loc trădări, se rostesc amenințări, se scot săbiile din teacă. Lamele lor, însă, nu se apropie niciodată suficient de periculos de beregatele combatanților. Ele sunt fluturate inconștient în direcția noastră. După fiecare bătălie, singurii răniți sunt cetățenii, contribuabilii. Doar din ei curge sânge. Și tot ei sunt cei care, la sfârșitul luptelor, plătesc despăgubirile de război.
Ducele de conjuctură Grindeanu, ajutat de boierii și de jupânii din PSD, șantajează cu nevotarea legilor de care depind banii țării din PNRR. Castelanul Bolojan despică, fără să-i tremure sprânceana, punguțele cu doi bani ale mamelor, învățăceilor și ologilor. Landgraful Fritz îi ține hangul și arborează principii fix atunci când e cea mai puțină nevoie de ele. Baronii maghiari așteaptă să vadă la ce masă merită să se așeze, iar peste toți, Nicu, regele împăiat, mediază, meditează și întârzie oprirea hemoragiei. Pe haiducul Simion nu-l bagă nimeni în seamă, deși puterea lui a sporit atât de mult încât a început să revendice titlul de cneaz. Toți acești politicieni medievali se războiesc între ei împotriva noastră. Se sfâșie din vorbe exclusiv de grija lor, în timp ce birurile pentru proști cresc. De pe cai bine hrăniți, îi anunță că e încă o dată timpul să strângă cureaua.
Dar cum ar fi dacă, într-o bună dimineață, victimele s-ar uni? Nu sindicatele de curte, nici patronatele cu acces pe poarta din spate. Ci cetățenii simpli, suveraniștii, progresiștii, călingeorgiștii, reptilienii, șoșocarii, savanții, olimpicii, pensionarii, micii negustori, corporatiștii, bugetarii, șomerii și tinerii care încă nu și-au făcut desagele. Cum ar fi dacă ar observa că sunt mai mulți și mai puternici decât ducii, baronii, vornicii, castelanii și bufonii lor de presă?
Probabil că primul lucru pe care l-ar face marii nobili ar fi să-i dezbine. E rețeta după care s-au înnăbușit mai toate răscoalele din țara asta. Unora le-ar spune că ceilalți sunt leneși. Celorlalți, că primii sunt hoți. Pe unii i-ar speria cu străinii, pe alții cu rușii, pe alții cu Bruxelles-ul, cu multinaționalele, cu sorosiștii, cu dacii, cu homosexualii, cu specialii. Orice, numai să nu apuce fraierimea să pună mâna pe furci. Un cetățean nervos poate fi calmat. O mie pot fi cumpărați. Un milion pot fi mințiți și împărțiți în tabere. Dar, dacă se trezesc, nu în conștiință, ci în foame, atunci se termină Evul Mediu. Iar ducii, landgrafii, cnejii și regii de paie ar trebui, pentru prima dată, să plătească ei despăgubirile de război.