Caţavencii

Cum deturnăm aproape legal un autobuz sau măcar un tramvai

Citesc o știre mai neobișnuită în ediția online a ziarului Adevărul. În orașul Hamilton din Ontario, un cetățean s-a urcat la volanul unui autobuz al cărui șofer se dăduse nițeluș jos, presat de urgente trupești nevoi. Cetățeanul urmează întocmai traseul autobuzului, oprește în stații și chiar dă jos un pasager care n-avea bilet, pînă îl oprește Poliția din cursă. Povestioara asta seamănă bucățică ruptă cu scenariul vechiului film italienesc S-a furat un tramvai, cu Aldo Fabrizi în rolul unui vatman pedepsit să fie simplu taxator, după un accident. Fabrizi ăsta semăna și el cu cineva, dar de la noi. Ai fi zis că era comediantul autohton Mircea Crișan, pentru cine-l mai ține minte din filme și de la Varietăți TV.

Mai demult, însă, Marin Preda, nepotul scriitorului, nu scriitorul, mi-a povestit o întîmplare din Bacău, oarecum asemănătoare. Într-o noapte, un tip abțiguit, cu un retevei în mînă, se urcă într-un autobuz într-o stație din centru și-i anunță pe ceilalți pasageri că deturnează vehiculul. Ăștia ce să zică? Au tăcut. După vreo două stații, abțiguitul terorist îi zice șoferului s-o ia pe o stradă la dreapta. Ăsta se conformează, dar cum pe strada aceea îngustă erau și niște automobile parcate, fatalitate: după vreo sută de metri, autobuzul se oprește, șoferul deschide ușile, iar teroristul înjură și dă să coboare. Se împiedică și cade pe trotuar, unde leșină. L-au ridicat milițienii dintr-o mașină albastră, nuanța cratițelor smălțuite, l-au dus la Urgență și de-acolo la mitica secției. Din ordinul Primăriei, în presa locală n-a răsuflat nimic, să nu le dea știrea idei bețivilor din oraș, dar a doua zi tot Bacăul știa de deturnarea autobuzului, doar că, în varianta folclorică, teroristul scăpase de urmărirea Miliției, ceea ce era mai rău decît deturnarea însăși. Așa că după încă o zi a apărut în ziarul local o știre cu litere bolduite: „Cetățeanul E.S. aflat în stare de ebrietate a fost reținut pentru provocarea unui incident pe linia de autobuz numărul 5. Cetățeanul, fără antecedente penale, va executa o pedeapsă de opt luni la locul de muncă“.

În știrea despre autobuzul din orașul Hamilton, Ontario, nu apare nimic despre eventualele consecințe legale suferite de cetățeanul care s-a substituit șoferului. Dacă stai să te gîndești, însă, canadianul sau ce-o fi fost el n-a deturnat autobuzul. A oprit disciplinat în stații și a împiedicat un cetățean să se folosească fraudulos de serviciile acestui serviciu public, la fel ca vatmanul jucat de Aldo Fabrizi a cărui unică infracțiune a fost că a scos un tramvai din depou noaptea, după încheierea programului legal, în calitate de precursor al vatmanilor tramvaielor de noapte din Italia. Dar neorealismul italian nu se împiedica în asemenea amănunte.

Exit mobile version