Camil Petrescu putea avea impresii diametral opuse despre aceeaşi femeie. Dacă accepta să se culce cu el, era onorabilă. Dar dacă se mai culca şi cu altcineva, aceeaşi femeie i se părea demnă de tot dispreţul.
Pe jumătate surd şi pe trei sferturi paranoic dacă era vorba de relaţii amoroase, Camil le pretindea fidelitate actriţelor care-i picau la aşternut, deşi le acroşa ca un cotoi disponibil. Cînd frumoasa Leni Caler, amestec de femeie fatală şi fată generoasă cu bărbaţii care o curtau, l-a primit în budoar, tînărul Camil ajunsese în culmea fericirii.
Văzînd el că Leni, cea căreia îi dăduse lecţii de actorie şi îi citea pagini din creaţia lui literară, se întîlnea şi cu alţii, teribilul cuceritor a început s-o încondeieze. Femeie uşoară, vulgară, incapabilă de o iubire pură şi aşa mai departe. E drept că fără să-i dea numele, dar suficient de transparent încît să fie recunoscută. Leni Caler nu-şi începuse cu el viaţa sexuală şi n-avea nici un motiv să-i fie credincioasă. Nici idealistul Camil nu era bărbatul fatal care se credea, iar pentru actriţele din România nestatornicia făcea parte din fişa meseriei.