Într-o scrisoare către Mihail, fratele său mai mare, Dostoievski povestește pe scurt ce i s-a întîmplat în ziua în care ar fi trebuit să fie executat. Țarul îi comutase pedeapsa. În marea sa milă,Nikolai I îl trimitea pentru patru ani la ocnă, în Siberia, urmînd ca după ispășirea pedepsei să rămînă în Siberia ca soldat în slujba statului. Dostoievski a aflat sentința pe un ger cumplit. Era îmbrăcat în cămașa albă a morții. Primii trei condamnați, dintre cei douăzeci, fuseseră legați de stîlpi în fața plutonului de execuție, în piața Semionovski din Petersburg.
Scriitorul era printre următorii trei. Apucase să-și ia adio de la ceilalți, cînd a aflat noua sentință. Scrisoarea pare scrisă în stare de șoc. Dacă nu cumva precipitarea care se simte în text o fi fost din cauză că fostul condamnat la moarte trebuia să se grăbească. Urma să ia drumul Siberiei, în lanțuri.
După ce a ajuns la Omsk, timp de patru ani, Dostoievski n-a mai avut dreptul la corespondență. La 14 zile după ce a fost eliberat, soldatul Dostoievski îi scrie fratelui său Mihail, pentru a-i da ultimele noutăți, dar și pentru a-i cere bani și cărți. Sau, în ordinea priorităților, cărți și bani. Scrisorile lui din Siberia sînt din ce în ce mai lungi și de o tot mai mare expresivitate. Aici se naște stilul viitoarelor romane ale lui Dostoievski și tot aici apar schițate cîteva dintre personajele sale, inclusiv replici ale acestora.
N-ai crede, cînd citești primele scrisori ale lui Dostoievski, că adolescentul naiv, respectuos și chitit să facă o carieră, care-i trimite tatălui său cereri stăruitoare de bani din partea sa și a fratelui său mai mare, va avea o carieră literară. La 16 ani, Dostoievski pare dornic să-i facă pe plac tatălui său, medicul de țară care l-a trimis la Petersburg la studii, crede în Dumnezeu cu fervoare, dar începe să bage de seamă că, în timp ce alți colegi ai lui, din familii bogate, sînt scutiți de taxe, el și Mihail sînt puși să tot scoată bani din buzunarul tăicuțului lor.
Foarte tînărul Dostoievski crede că e nedreptățit la note, deși tot el recunoaște că nu se descurcă prea bine la anumite materii, dar asta nu-i spune tatălui. După ce mai crește, pe Dostoievski încep să-l bîntuie gînduri literare. Dar de-abia după moartea tatălui, de care adolescentul pare mai mult să se fi temut decît să-l fi respectat, tînărul Feodor Mihailovici prinde curaj. Și chiar dacă a căpătat titlul de sublocotenent-inginer în sistem, nu mai are chef să tragă mîța de coadă ca angajat al statului. Îl pomenește tot mai rar pe Dumnezeu în scrisorile sale și vede în literatură o afacere care l-ar putea scăpa de datorii. Mai întîi ca traducător, apoi ca autor de literatură. Cere bani de la rude și de la prieteni, în numele proiectelor sale.
Cînd începe să aibă succes ca scriitor, își exagerează importanța, se crede un nou Gogol, așa că atunci cînd apare așa-numitul testament literar al lui Gogol, în care autorul Sufletelor moartecerea abolirea iobăgiei, Dostoievski îl citește în public. De aici și de la participarea la discuțiile grupului liberal condus de Petrașevski i s-au tras arestarea și condamnarea la moarte sub acuzația că ar fi complotat împotriva țarului.
Acest prim volum din scrisorile lui Dostoievski se încheie cu rugămințile smerite ale scriitorului către puternicii zilei și către țarul însuși, de a i se îngădui întoarcerea la Petersburg, ca să-și vadă de treburile literare. Unii dintre adresanți s-au declarat pe atunci exasperați de scrisorile prin care Dostoievski le tot cerea să facă intervenții la autorități în favoarea revenirii lui în capitală.
Toate laudele traducătorului, prefațatorului și autorului notelor la aceste scrisori, Leonte Ivanov.
F.M.Dostoievski, Scrisori I (1837-1859),traducere, note și studiu introductiv de Leonte Ivanov, Editura Polirom, 2018.