Bineînțeles că Ciolacu nu știe de unde vor veni banii pentru pensii la anul. Adică nu știe cum o să facă să respecte legea – fie că vorbim de indexare cu inflația, fie că vorbim de recalculare.
Însă infinit mai odioasă mi se pare abordarea celor care critică aceste creșteri de pensii care, în fapt, nu sunt tocmai creșteri, cât recuperări ale puterii de cumpărare și corectarea unor nedreptăți de sistem. Dacă Ciolacu pare un dezorientat care bălește după Cotroceni și în acest scop e în stare să arunce bugetul în aer, de cealaltă parte vorbim de oameni care par dispuși să-și asume moartea bătrânilor pe motiv că macroeconomia e sfântă, pe când omul e trecător. E de neînchipuit cum parte din liberali și useriști văd în creșterea pensiilor un atentat la siguranța țării, considerând deci că mai bine mor pensionarii cum mor azi, decât să faci ceva în privința asta. Pentru că nimeni se pare că nu are o soluție prin care România să nu mai omoare bătrâni. Întrebarea așa se pune, de fapt: are România o cale prin care să nu mai umilească, îmbolnăvească, omoare bătrânii?
Se pare că nu.