Cred că nu l-am mai auzit vorbind pe Băsescu de cel puţin un an despre modernizarea statului român. S-o fi plictisit şi el de tâmpenia asta scoasă pe gură la emisiuni în direct şi la ore de maximă obedienţă. Că doar nu poţi moderniza instituţiile statului cu corupţi şi mediocrităţi patentate, împlântate cu anii în posturi-cheie. Cum nu poţi moderniza statul nici cu prizonieri ai trecutului, nici cu resurse şcolite în Occident, dar bolnave de oportunism şi slugărnicie faţă de puterea celor care aparţin trecutului. Constituţia va fi revizuită cu sau fără Băsescu la Cotroceni, dar coruptul şi nulitatea Augustin Zegrean a fost numit magistrat la Curtea Constituţională a României (CCR), în 2007, de suspendatul preşedinte al României, până în 2016, deci adio modernizare.
Or, aşa cum s-a văzut în aceste zile de foc, membrii Curţii nu sunt doar nişte simple maşini de ridicat mâna, ci mecanisme insidioase care pot contribui prin deciziile lor la dezechilibrarea completă a societăţii. Or, aşa cum s-a demonstrat, Augustin Zegrean nu este doar preşedintele CCR, ci omul de casă al suspendatului şi al matricei politice din care a emanat suspendatul. Or, aşa cum s-a format profesional, Zegrean este cel mai mediocru produs furnizat vreodată de CCR. Preşedintele Curţii n-a fost nici o oră din viaţa lui magistrat, ci doar consilier juridic la Baza de aprovizionare tehnico-materială şi la Electrica Bistriţa, şi apoi avocat specializat în insolvenţă.
Ca avocat al societăţii RAAL, de radiatoare de aluminiu din Bistriţa, şi de acţionar la susnumita firmă, Zegrean a influenţat partea adversă şi i-a furnizat informaţii false, care pot face obiectul înşelăciunii. I-a intimidat pe proprietarii de drept care şi-au revendicat terenul, dat în concesiune societăţii RAAL de administraţia locală, tocmai pentru a zădărnici acţiunea revendicării. Victimele abuzurilor patronate de administraţia postcomunistă a judeţului Bistriţa-Năsăud sunt Katharina Thomae şi Katharina Harosa, mamă şi fiică, emigrate în Germania. Primul cuvânt de dulce pe care i l-a zis avocatul Zegrean Katherinei Harosa a fost: „Cucoană, nu poţi intra în posesia terenurilor pentru că nu ai cetăţenie română. Punct“.
Al doilea cuvânt a fost: „Cucoană, societatea RAAL a făcut investiţii în livada pe care o revendici şi a cumpărat o clădire de acolo“, iar al treilea: „De unde ştii tu, cucoană, unde este terenul matale?“. Procesele au durat ani de zile şi femeile le-au pierdut în toate instanţele. Între timp, micul şacal de provincie a ajuns ditamai hiena parlamentară, iar Katharina Thomae şi Katharina Harosa l-au căutat pe Zegrean la Parlament, să-l întrebe dacă susţine pachetul de legi asupra proprietăţii, însă scula pedistă s-a pitit sub birou şi n-a răspuns toată ziua la telefon.
Ca parlamentar, Zegrean a avut doar două luări de cuvânt şi o pereche de propuneri legislative, dintre care a rămas în memorie cu iniţiativa care prevede ca persoanelor sub 18 ani să le fie interzis accesul în spaţiile special amenajate pentru fumat, motiv pentru care pe uşile acestor încăperi va trebui să fie scris, la vedere, „Interzis minorilor sub 18 ani“. Ajuns la CCR, desfiinţata şi greu reînfiinţata ANI i-a depistat acţiunile la societatea pe care Zegrean n-a încetat s-o apere, RAAL Bistriţa.
Pe lângă aspectul profund imoral pe care îl implică originea acestor acţiuni, statutul de acţionar este incompatibil cu poziţia sa de purtător de guler alb de hermină. În 2006, cumătrul Zegrean a înşfăcat 40 de milioane de lei vechi de la societatea RAAL Bistriţa, în 2007 a umflat 80 de milioane, iar în 2008 a găbjit 92 de milioane. Ştiţi de ce roba magistraţilor are guler de hermină? Pentru că hermina se sinucide dacă îi pătezi blana. Ca să o răpună, vânătorii aruncau fecale sau zoaie în vizuina animalului, care prefera să iasă în bătaia puştii sau să-şi pună gheara-n gât decât să suporte umilinţa de a fi murdărită de oameni.
Nu s-ar zice că gulerul robei lui Zegrean a rămas alb după ce povestea incompatibilităţii a fost muşamalizată, graţie intervenţiei discrete a oamenilor preşedintelui suspendat, printre care jupânul Ioan Oltean, care taie şi spânzură în organizaţia PDL Bistriţa-Năsăud. Or, trecerea de care se bucură Zegrean în faţa lui Băsescu se datorează în parte aceluiaşi fost învăţător de ţară, înzestrat cu un înşelător glas de ţârcovnic, care este Ioan Oltean, un alt produs rezistent la modernizare, garantat de Băsescu. Or, de cântat, Oltean a cântat acolo unde se pare că a ciripit şi Zegrean, dar nu în strana bisericii, ci la vorbitorul Mănăstirii Secu, secret teribil care îi leagă pe amândoi cu un jurământ de credinţă faţă de PDL şi de conducătorul lor iubit.
