Poate că aţi observat fiara care dădea să iasă afară din discursul preşedintelui. Domnu’ Băsescu încerca s-o potolească, s-o astupe cu alte vorbe, dar ea nu şi nu. Cum prindea o un prilej între bliţuri, cum i se repezea pe gît în sus, ca un rîgîit de bere. Răgetele ei turbate erau adresate, aţi văzut, liderilor europeni. Şi pe bună dreptate: liderii europeni nu şi-au făcut treaba, au tergiversat cu decizia şi aveau nevoie ca cineva să-i pună la punct. Mi s-a şi făcut frică gîndindu-mă ce urmau să încaseze la Bruxelles de la domnu’ preşedinte. Cînd colo, ce să vezi?
La Bruxelles, preşedintele nostru s-a calmat ca prin farmec şi, melodiindu-şi vocea, mai că nu i-a pupat în cur pe cei pe care urma să-i bată. A vorbit cu multă umilinţă despre cum înţelegem noi, ca ţară mică, dificultăţile celor mari şi cum ne-am dori să fie mai bine în lume.
Apoi, în pauza de ipocrizie, cînd liderii europeni au ieşit să se pişe, Traian Băsescu s-a plimbat stingher printre ei, a privit dezorientat spre grupurile care vorbeau şi rîdeau în limbi necunoscute şi, la un moment dat, şi-a agăţat speranţele de o blondă care l-a făcut să tresară. Nu, nu era nici Christine Lagarde şi nici Elena Udrea. Era doar femeia de serviciu care-i atrăgea atenţia, prin semne, că în sală nu se fumează.