Caţavencii

Cum modernizăm vedetele Forțelor Navale de la Dunăre

Screenshot

Puțină lume știe, dar România deține o veritabilă flotă fluvială, gata oricând să facă prăpăd, dacă situația o cere. Unul dintre motivele pentru care puțină lume știe asta ar putea fi și faptul că, pe vremea când navele respective au fost construite în șantierul din Mangalia, mulți dintre militarii astăzi pensionați abia dacă mergeau la grădi.

Mai exact, Forțele Navale dețin cinci nave de tip „Vedetă Blindată Generația a III-a“, construite la finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90, care fac parte din Secția a II-a a Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, de la Brăila. Cele cinci nave se numesc Rahova, Smârdan, Posada, Rovine și Opanez și, în principiu, sunt dotate cu două lansatoare de rachete, un tun de calibru 30 mm, cu două țevi, plus mitraliere și chiar posibilitatea de a lansa mine ori rachete antiaeriene Strela.

Vedetele astea au însă și niște probleme, mai departe de armament și vârsta de pensionare, cum ar fi la sistemele de propulsie, pe care Armata noastră e decisă să le modernizeze. Pentru că e mai simplu, le cunoaștem, ne-am obișnuit cu ele de peste trei decenii și, cel mai important, e mult mai ieftin, căci o corvetă nouă din categoria asta ar costa undeva între 15 și 30 de milioane de euro, în funcție de echipamentele cu care o dotezi. Pe de altă parte, modernizarea propulsiei acestor coji – pardon, vedete blindate de epocă – a fost estimată de statul român la un milion de euro.

La finele lui decembrie 2025, UM 02022 – Baza Logistică Navală din Constanța a scos la mezat contractul pentru modernizarea propulsiei acestor nave și l-a atribuit celor de la Dunav SRL din Brăila, pentru suma de 5.178.900 de lei plus TVA – altfel, singura firmă care a participat la licitație, fiind vorba de un contract-cadru, valabil patru ani. Până acum, doar nava VBI 176 – Rahova – a intrat în proces de modernizare a sistemului de propulsie, fiind plătit doar un milion din respectivul contract. Că doar nu e nici o grabă.

Exit mobile version