Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum n-am ajuns grînarul Europei. Peripețiile unui hectar cu grîu și povestea celei mai mari recolte de prostie

Zoom Cum n-am ajuns grînarul Europei. Peripețiile unui hectar cu grîu și povestea celei mai mari recolte de prostie

Inginerul agronom Tobias Iosif are doi metri înălțime și 33 de ani petrecuți pe tarlalele ardelene. E ars de soare, încărunțit de ploi și bătut de vînturi așa cum sînt mai toate statuile vii ale agriculturii românești. Fața lui brăzdată de riduri poartă o mustață sub care ai putea adăposti recolta de grîu a comunei Feldioara. Toată viața s-a spetit cu muncile agricole, a tras de hectar așa cum trag culturiștii de fiare, pîndind mereu cerul cu ochii unui vraci îngrijorat de semnele divine. Tobias Iosif are vocea de bas a marilor actori din anii ’70, iar atunci cînd îl întreb cît a ajuns orzul de vară, văd în ochii lui acea tristețe pe care trebuie s-o fi avut armata română la Turtucaia.

Cultivînd cereale pe 300 de hectare luate în arendă, dar avînd utilaje proprii, inginerul Iosif primește de pe piață 68 de bani pe kilogramul de orz și, cu puțin noroc, 65 de bani pe ăla de grîu. Aceste diviziuni ale leului merg de la an la an în jos, fără speranță de revenire, tîrînd după ele ruina și depresia antreprenorilor agrari. Dacă în urmă cu zece ani puteai vinde kilogramul de porumb cu un leu cincizeci, acum obții pe el doar cincizeci de bani, în timp ce pe kilogramul de porc viu, pe care-l puteai vinde cu 12 lei, azi primești doar 5. Tarifele s-au dat de trei ori peste cap și s-au transformat, ca sub puterea unei vrăji, în cifre otrăvite, care fac agricultura românească să-și ducă mîna la gît și să se prăbușească la pămînt fără simțire.

De pe cele 300 de hectare, Tobias Iosif ar trebui să adune o avere, acea avere care l-a făcut pe agronomul Băsescu să cumpere, cu un milion de euro, tot atît pămînt la Nana. Dar agricultura românească pare un pariu pierdut. Cei 33 de ani petrecuți în aer liber, ca intermediar între știința de carte și ploi, ca muncitor la coarnele unui plug căruia statul i-a furat boii, i-au adus inginerului Iosif doar satisfacția martiriului agricol. Azi el se plimbă prin memoria efortului irosit ca Iov printre regretele sale.

Lucrul pe suprafețe medii e încă suportabil.

Agricultura de subzistență, în schimb, cea care își propune să lucreze un hectar, două, e o formă de automutilare în masă.

La grîu, aratul costă 450 de lei la hectar, semănatul și discuitul simplu 500, al doilea discuit încă 400, erbicidatul 420, iar recoltatul și transportul 600. Sămînța te costă și ea, în funcție de soi, între 400 și 600, să zicem un 500 de lei. Dacă nu punem la socoteală truda personală, paza și emoțiile agricole generale, un mic producător bagă în hectarul lui de grîu undeva pe la 2.900 de lei. La un preț estimat al grîului de 65 de bani pe kilogram și o producție optimistă de trei tone la hectar (atinsă în condiții norocoase de ploaie și ger), micul fermier poate face venituri de 1.950 de lei.

Ca să nu se spînzure omul imediat după recoltă, acestor bani li se adaugă subvenția europeană de cam 145 de euro la hectar, adică 650 de lei. Cu un total al încasărilor ajuns la 2.600 de lei, truditorul agricol înregistrează o pierdere netă de cam 300 de lei la hectar, fără să adauge îngrășămîntul (3-400 de lei la hectar), plata arendei sau dobînzile la bănci.

Potențialul agricol al României a fost refrenul preferat

al tuturor estropiaților care au ajuns, vremelnic și dăunător, să pună mîna pe destinul politic al țării. Lăsată de Ceușescu într-o stare mitomaniacală, dar dotată cu infrastructură, agricultura noastră și-a pierdut, în 25 de ani, zestrea materială și viziunea compactă, fără să cunoască, în schimb, beneficiile proprietății private, ale productivității crescute, ale exportului masiv și ale noilor tehnologii occidentale.

Nici unul dintre conducătorii României n-a făcut un obiectiv strategic din performanțele ei agricole, promise de natură, de geografie și de suprafețele uriașe disponibile. Din cele 14,8 milioane de hectare agricole, numai 10 milioane sînt arabile și doar 8 milioane sînt lucrate. Peste 93% din aceste suprafețe au fost trecute în proprietatea privată către proprietari de drept sau frauduloși, fărîmițîndu-se astfel posibilitatea proiectelor agricole pe suprafețe mari.

Sistemul de irigații construit de Ceaușescu prin sudoarea și inaniția părinților noștri a dispărut pe la mijlocul anilor ’90, așa cum au dispărut zidurile cetății Histria, ale Tomisului și Sucevei, după ce locuitorii le-au mutat, piatră cu piatră, în gardurile lor. În prezent, România are cel mai restrîns sistem de irigații din Europa raportat la suprafața cultivată, fiind depășită în cifre absolute de țări de două ori mai mici ca întindere, Bulgaria și Ungaria.

Cei aproape două milioane de români care activează în agricultură

depășesc de 2,5 ori totalul muncitorilor agricoli francezi. 23% din populația ocupată a României lucrează în agricultură, în timp ce, în Franța, își bat capul cu recoltele numai 2% din francezii cu serviciu. Productivitatea agricultorului francez e însă, de douăzeci de ori mai mare decît a celui român, scor pe care nu l-am atins pînă acum nici în confruntările la rugby.

Regresia constantă a perspectivelor agricole se regăsește, oarecum simetric, și în zootehnie. Comparînd cifrele de azi cu cele ale Epocii de Aur obținem o scădere de 300% a efectivelor, în timp ce, dacă facem comparație cu productivitatea noilor noștri parteneri din UE, obținem un atac de cord.

În aparență, handicapul cel mare al agriculturii noastre e lipsa de bani, flancată de handicapuri mai mici, dar ambițioase, cum ar fi divizarea neproductivă a terenurilor prin împroprietărire, achiziția unor mari suprafețe doar pentru încasarea subvenției, încasarea frauduloasă a subvenției pentru animale în cazul marilor suprafețe de pășune, lipsa atenției legislative, a unui credit agricol funcțional și lipsa unui plan strategic pe două-trei decenii.

Dacă cele 13 miliarde de euro primite de România de la Uniunea Europeană ar fi fost alocate după ce cineva a înțeles ce trebuie făcut, produsele agricole pe care le vînd azi hipermarket-urile n-ar fi provenit, în proporție de 80%, din import.

Dar aici stă adevărata suferință a agriculturii românești: în necunoaștere.

Liderii politici au suferit mereu de incultură economică. Oameni neinstruiți, proști la propriu, au ajuns să decidă destinul unei ramuri vitale, neavînd măcar viclenia să-i consulte pe acei oameni care știu.

România a fost absorbită în turbionul modernității occidentale, care a adus cu el nu numai plăcerile ușoare ale societății de consum, ci și riscurile stagnării coloniale. Instituțiile internaționale ale sistemului Bretton Woods – FMI, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului – au învăluit în căldura lor liniștitoare și fatală destinul dezvoltării statelor înapoiate, obligîndu-le, sub pretextul siguranței economice, să renunțe la armele dezvoltării.

Fără taxe vamale, fără protecționism intern, fără subvenție de stat, fără devalorizarea competitivă a monedei naționale sau fără creșterea deficitului nu te poți dezvolta cu pași mari. Toate statele avansate ale Vestului, care azi ne prescriu, prin FMI sau UE, rețeta liberalismului comercial, s-au dezvoltat cu ajutorul politicilor de protecționism strategic național. Azi, aceste state vor să dispară protecția vamală, dar după ce ele, prin nivelul la care și-au adus produsele beneficiind tocmai de această protecție, sînt exportatori fără emoții.

Noi sîntem aruncați în apă fără colac și fără lecții de înot premergătoare, și sîntem puși să înfruntăm comerțul matur al Occidentului cu simpla noastră înapoiere. Nu-i poți cere pătlăgelei de Teleorman să bată la preț roșia olandeză la care au lucrat horticultori de Nobel și nici porcului de Cătina să se lupte cu hormonii porcului danez în absența oricărei taxe vamale.

O spun economiști celebri, o spun autori de succes și istorici, o spun agenții de rating și șefi de guverne, dar o spun, mai convingător ca oricine, statele renăscute ale Asiei de Sud-Est și toate experiențele fericite ale capitalului occidental postbelic.

Lideri proști ca ai noștri, lipsiți de cultură economică

și de experiență antreprenorială, nu au, însă, cum să priceapă. E o imposibilitate fizică, produsă de contraselecția ultimilor 25 de ani democratici. Lași, mărginiți și ignoranți, obsedați doar de știința hoției, acestor oameni nu le-a trecut nici o clipă prin cap că, în loc să-și negocieze la Bruxelles sau la Washington libertatea și imunitatea banilor furați, ar fi putut negocia deficite mai mari, cum are Franța, strategii protecționiste, cum au statele nordice, sau finanțări pe planuri stretegice de dezvoltare, cum au mai toate țările din grupul Visegrad.

Inginerul Tobias Iosif și ceilalți două milioane de agricultori ai României trăiesc în abisul acestei tragedii. Ei vor muri înainte ca cineva să facă bani din agricultură cinstită, dar nu înainte ca politicienii pe care i-au votat să se îmbogățească.




6 comentarii

  1. #1

    Ok avem niste incapabili și niste corupti la virf,ce facem punem Mina pe par și le dam un refresh sau dam un unlike pe fb…sistemul politic este unul corupt prin definitie singura solutie este un gu ern tehnocrat apolitic format din creierele de care nu ducem lipsa .Ce n-am inteles care este explicatia pentru pretul de dumping pentru kilul de griu,competitia cu piata externa ?

  2. #2

    Dureros de nasol…

  3. #3

    A durat un pic e drept, dar încet încet se prind și romanii ce insemna binefacerile pieței libere europene și de ce n-ar vrut aia din Vest în UE. E timpul sa ne luam soarta în mâini și sa facem politica noastră, bnă pentru noi, nu pentru cei deja bogați. Grecii ne arata cum merge. Și ăsta e doar începutul. Stai sa vina Podemos la putere în Spania și apoi sa vezi distracție și politici bune pt popor, nu pentru ‘tagma jefuitorilor’.

  4. #4

    Foarte bun articolul, cu o documentare riguroasă și o prezentare de cifre cum nu prea se vede în ziarele de azi. Totuși, eu cunosc personal un agricultor în Ialomița care, pe 500 de hectare de cereale, reușește să facă bani. Mulți bani. Pământul îi aparține, a tot cumpărat, din 90 încoace, de la cei care nu aveau ce face cu el, și-a înjghebat, în timp, un fel de unitate mecanizată cu câteva tractoare și trei combine performante, iar acum omul e unul dintre cei mai bogați din zonă. Întrebarea mea este: cum a reușit? A furat? A înșelat statul? A evitat taxele? Pentru mine e un mister, de câte ori l-am întrebat, omul mi-a răspuns că, pur și simplu, a muncit, împreună cu familia, până le-au ieșit ochii din cap. Eu l-am crezut, dar, după citirea acestui articol, nu prea mai știu ce să cred.

  5. #5

    Si e valabil nu numai pentru agricultura. Dar cui sa ii explici? Totul se face cu ordin din afara. Si cand vrei sa renunti la FMI si BER iti sar in cap toti basistii care si-au luat tara inapoi… Sa si-o bage in ….

  6. #6

    excelent articol !!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
  • Balada trapezistei de la Capșa

    21 iunie 2022

    Ședeam la Capșa cu Emil Brumaru, cînd chelneru-a venit să ne anunțe că în parcare ne așteaptă carul doldora de păioase și grăunțe. Era talentul nostru de rezervă și nu […]

  • Tiriplici și alte animale fantastice

    21 iunie 2022

    Marcel Ciolacu este viitorul premier al României. Conform protocolului actualei coaliții de guvernare și conform viselor sale destul de umede. Florin Cîțu este fostul premier al României. Între ei stă […]

  • Cursa dezarmărilor

    20 iunie 2022

    A trebuit să deschidă gura Macron ca să se facă într-un tîrziu auzită realitatea: războiul e la granițele României. N-ai zice că a băgat cineva de seamă, dacă judeci după […]

  • Soluția lui Dracula pentru încetarea războiului din Ucraina

    14 iunie 2022

    Deși știam că încă n-are sediu în țara noastră, totuși l-am momit să nu mai plece vara în concediu, ci să rămînă încuiat în mit. ,,Stimați amici, eu chiar pentru […]

  • Așteptând inevitabilul

    14 iunie 2022

    Este greu de spus dacă în Guvernul României este măcar o singură persoană interesată de aspectele economice ale crizei care, deși a început de luni bune, ne este prezentată drept […]

  • Iscusita lașitate

    13 iunie 2022

    Partea europeană a Occidentului bogat ține în continuare cu rușii. Sigur, există un discurs oficial care tună și fulgeră împotriva invaziei, dar nemții, olandezii, italienii și austriecii îi dau lui […]