Voiam, înainte să încep seria asta, să vorbim despre cum am reînvia diverse tehnologii deja uitate.
Mi-e teamă că am devenit fascinat de chestiile de supraviețuire în situații incomode și am cam uitat de tehnologiile “uitate”. Așa că, pentru încă cîteva zile, voi continua cu micile exerciții de supraviețuire în absența electricității, și după ce trece sfîrștitul lumii și începutul anului, vom începe o serie nouă despre chestiile astea cum ar fi fierul, hîrtia, aburul și alte alea.
Astăzi, însă, continuăm cu supraviețuitul.
O să rîdeți, dar probabil una dintre cele mai importante invenții moderne, în ceea ce privește taman sănătatea noastră, este săpunul.
De care am avea nevoie în sălbăticie. Chiar dacă mai rar ca în oraș, se zice că nici dușul zilnic nu e cea mai bună idee. Cică chestiile secretate de pielea noastră constituie un strat protector, pe care noi, încăpățînați, îl eliminăm zilnic. Așa o fi, dar să fim sinceri: măcar o dată la cîteva zile, un duș tot e bun pentru morală și sănătate.
E drept, s-ar putea să fie cam greu sau cam frig să faceți cîte un duș, din cînd în cînd, dar măcar să aveți idee cum se face săpunul, în caz că vă vine pofta. Sau vă gîndți ca, după sfîrșitul civilizației, să deschideți un spa. Apropo, să știți că și nisipul e foarte bun ca exfoliant, în lipsă de altceva.
Dar să revenim la săpun: aveți deja foc și aveți deja animale (vînate sau prinse în capcane). Foaarte tare. Nu aruncați NIMIC de la animale, mai ales grăsimea pe care n-o mîncați.
Ați stins focul, deci aveți cenușă destulă. Mă rog, dacă v-ați priceput să faceți foc. Dacă nu, nu. Iar săpunul va fi ultima voastră grijă.
Peste cenușă turnați apă. Ce rezultă se cheamă “leșie” (deși chimiștii îi spun NaOH iar oamenii obișnuiți îi mai zic sodă caustică. Se cheamă “caustică”, deci chiar e. FOARTE TARE! Nu care cumva s-o colectați într-un vas de aluminiu, e o idee tare proastă, soda caustică va mînca din aluminiu.
Acum aprindeți un foc, puneți soda caustică într-o oală și turnați untură topită de la animalele vînate. Amestecați bine, pe foc, vreo oră, așa, pentru ca procesul numit “saponificare” să se finalizeze. Lăsați să se răcească și, padabum! Gata, aveți săpun!
Bine, dacă sînteți mai delicați, așa, puteți adăuga levănțică, mușețel sau alte agerimi. Da’ nu cred că asta o să fie prima voastră grijă.
Citește și celelalte episoade din “cum o să-mi petrec sfîrșitul lumii” aici.
Exclusiv online
Deja nu mai imi place! Acum am ajuns sa ne spalam, miine ne trimiti la munca si poimiine ne inveti cum sa facem un credit la banca. Pai, d-aia am murit noi la sfirsitu’ lumii, ca s-o luam de la capat cu spalatu’ ?