Dacă vă uitaţi în nomenclatorul de arte şi meserii n-o să găsiţi nicăieri “boss”, în schimb o să găsiţi ocupaţia de “aburitor plută”, ceea ce e cam de rahat. Totuşi, peste tot în jurul nostru există oameni născuţi să fie “boşi”.
Atenţie, nu patroni, nu şefi, nu directori generali, ci boşi. Pentru că meseria de boss e o treabă mult mai profundă decît crede lumea, care nu ţine cont de bariere sociale, ocupaţii, situaţii materiale sau studii. Practic, meseria de boss e cel mai înalt grad de respect pe care un om normal poate să-l obţină de la semenii săi. Cum probabil nu v-aţi născut boşi, pentru că boşii nu-şi ocupă timpul cu cititul, ci cu alte lucruri mai importante, ca de exemplu mişcatul obiectelor cu puterea minţii, iată cum puteţi şi voi să ajungeţi boşi, pe calea cea scurtă.
1. Daţi unui parcangiu cu un leu mai mult decît cere. Ştiu, pare o nebunie. De ce să dai unui parcangiu cu un leu mai mult? De ce să-i dai unui parcangiu bani, în primul rînd? E un păduche al societăţii, de ce? Nu vă mai căcaţi pe voi. Cu toţii daţi bani la parcangi pentru că vă e frică să nu vă zgîrie maşina. Ei bine, o dată cînd îi daţi unuia bani munciţi cu greu, pe care nu-i merită, faceţi experimentul nebunesc de a-i da cu un leu mai mult. Poate să fie un leu pe care aţi scuipat înainte, dacă asta vă face să vă simţiţi mai bine. O să deveniţi instant boss, iar dacă parcangiul are nişte standarde foarte joase o să ajungeţi chiar “boss de boss”, ceea ce pentru unii, mai slabi de înger, poate fi deja prea mult.
2. Comandaţi o şaorma extra iute. Şaormarii sunt oameni aspri. Căliţi la focul aprig al rotisorului şi antrenaţi de mici să înşurubeze bombe calorice pe care să le vîndă clienţilor cu artere slabe, fără să clipească. Şaormarii nu au mamă, nu au tată, au văzut miliarde de pui sfîrtecaţi şi au deversat tone de maioneză cu salmonella. Nu sînt multe lucruri pe care le puteţi face ca să atrageţi atenţia unui şaormar, poate doar să comandaţi o şaorma vegetariană caz în care “sosul special de scuipaţi al bucătarului” e din partea casei. Totuşi, undeva în adîncul inimii lor de măcelari insalubri, şaormarii au o slăbiciune pentru oamenii care mănîncă iute. Poate pentru că adoră să-i vadă cum se zvîrcolesc, poate pentru că le aduc aminte de vremea cînd aveau şi ei gust şi miros, cert este că dacă comanzi iute, iar apoi ceri să ţi se mai pună nişte iute, apoi scoţi propria ta sticluţă cu iute, şi mai torni niţel o să te transformi în boss. Iar ultimul lucru pe care o să-l mai auzi înainte să-ţi paralizeze esofagul o să fie “Oho, da’ ştiu îţi place iute boss! Nu vrei şi ceva de băut?”.
3. Povesteşte-i unui taximetrist cît de rahat sînt ceilalţi participanţi la trafic în afară de el. La început o să fie circumspect. O să verifice dacă nu e o capcană. “Da’ , de aia cu Opel Roşu? De ea ce zici? Hmm?”. “Ce să zic, e o proastă, se vede după maşină, cît de proastă să fii să-ţi iei Opel roşu, la faţa aia pe care o are…”. Dacă vă jucaţi cărţile cum trebuie o să înceapă şi el. “Uite-l şi pe terminatul ăsta cu Skoda. Ce, bă, ţi-a luat mă-ta şosea de mergi doar pe banda aia?”. Mai întîi cu maşinile care merg cu farurile aprinse, apoi cu şoferii de Ilfov, apoi cu ceilalţi taximetrişti, apoi cu şmecherii cu maşini scumpe, iar la final va termina cu o poveste antologică din 2005 în care singurul lucru care l-a împiedicat să intre într-un camion de măicuţe/un Tico plin cu pui de pisică/un autobuz şcolar, au fost propriile sale reflexe supraomeneşti. Cînd să daţi să plătiţi, se va uita cu ochi umezi la voi şi va zice “Boss, ştiu că pe uşa mea scrie să n-o trînteşti, dar matale meriţi. Eşti om adevărat! Dă-i cît poţi de tare!”.