În anii de boom economic ai României, Nicu Gheară, cel mai notoriu interlop din istoria genului nostru tabloid, poza prin tabloide în victima propriului hedonism utilitar: nu putea să trăiască la maximum fără vedete internaţionale (pozîndu-se cu tot ce mişcă, de la Al Pacino la Shakira) şi nu putea deveni el însuşi una, din motive de faţă şi dosar. Acum, cînd a devenit nerentabil să susţii un detaşament de paparazzi la Ibiza, ziarele trăiesc din personaje mici, conforme cu bugetul editorilor şi pretenţiile cititorilor. Un exemplu minor pentru justiţie, dar simptomatic pentru o ţară din ce în ce mai injustă: Daniel Neacşu, zis şi Dan Cioară. Reţeta reuşitei lui e simplă şi exemplară, iar ingredientele le găsiţi mai jos.
Pasul unu: În general, dacă nu ai numărul de telefon al Ioanei Popescu şi nu eşti fotbalist, e mai bine să-ţi tragi o debutantă cu alură de piţi veterană. Neacşu a găsit-o pe Beatrice Tican (tipa aia care spunea că e noua gagică a lui Pepe şi care prezintă chiloţi prin cluburi sub titulatura de manechin), cu care s-a combinat rapid cînd a zărit paparazzii Libertatea pe partea cealaltă a unei parcări. S-au perindat împreună pe la cîteva emisiuni TV, după care s-au logodit în Pantelimon, în prezenţa a 250 de invitaţi, plus Adi Minune. Au rezultat rapid trei ştiri în Cancan şi patru în Libertatea.
Pasul doi: Cînd, practic, Daniel Neacşu debutează a două oară în tabloide, cu porecla de Dan Cioară. Pentru că, între paranghelia din Pantelimon şi partida de sex a lui Beatrice cu Adrian Cristea, tabloizii au aflat că Daniel Neacşu nu e chiar un fost pugilist de la Dinamo, ci mai degrabă un recuperator care înmuia oasele îndatoraţilor la Clanul Sportivilor. În 2006, inculpatul Neacşu Daniel a fost condamnat la cinci luni de închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de complicitate la şantaj în dosarul „Clanul Sportivilor“. Deja celebru, Cioară o părăseşte pe Tican cîteva zile, timp în care se împrieteneşte la cataramă cu tabloizii, trimiţindu-le poze cu el şi Van Damme, alături de care a făcut cascadorii în Six Bullets.
Pasul trei: Ca-n telenovelele cu finalizare, Dan Cioară se împacă cu Beatrice, care mărturiseşte la Zeus TV: „Consider că fiecare merită o a doua şansă“. Apoi, din gelozie, Beatrice face o criză de nervi şi se sinucide cu Extraveral prin toate tabloidele în cel puţin cinci ştiri. Apare în scenă Rodica Adrian, o fostă parteneră de afaceri şi sex a lui Cioară, care îl acuză de şantaj ca la carte, cu filmuleţe video. De aici înainte e destul de clar ce urmează, în termeni de notorietate şi destin: fie Cioară se apucă de filme porno cu femei foarte puţin cunoscute, spre deliciul Libertăţii, fie – dacă vrea să intre direct la ştiri – bagă în spital un om nevinovat şi scapă basma curată, cum procedează toate vedetele consacrate.
