Există două întrebări pe care ar trebui să și le pună oricine: Când ți-ai schimbat ultima oară părerea despre ceva? Care-s întrebările la care n-ai încă un răspuns, deși cunoști, de bine, de rău, domeniul?
Pentru amatorii de dispute ideologice pe Facebook, pare că nu există nici un răspuns la cele două întrebări. Vehemența cu care se argumentează exclude orice schimbare a propriilor idei. Pentru incertitudini și întrebări despre limitele cunoașterii tale nu mai e loc. Aici funcționează logica înfruntării, a duelului, nu a adevărului căutat împreună, chiar și cu mijloacele unor diletanți, însă cu bună-credință.
Oamenii care discută în contradictoriu pe Facebook pe subiecte politice (încărcate ideologic) ar trebui, în primul rând, să înțeleagă de ce fac asta. Ca să se-ncaiere cu tabăra adversă și să obțină aplauze de la ai lor? Ca să ia la mișto tabăra adversă și să obțină aplauze de la ai lor și aprecierea amuzată a martorilor? Ca să înțeleagă mai bine ce se întâmplă? Ca să explice taberei adverse, fără patimă, un detaliu pe care tabăra adversă nu-l știe sau nu-l înțelege? Multe sunt motivațiile posibile din spatele unei intervenții, însă, în mintea interlocutorului, ele converg într-o singură explicație: e vorba de un atac, de o provocare.
Mintea umană e reglată ca să ne-ajute să trăim împreună, nu ca să căutăm adevărul. Din cauza asta, cel care comunică o idee e înțeles în primul rând prin prisma implicațiilor interumane, nu a conținutului pe care-l comunică. Atunci când contrazici pe cineva, persoana respectivă n-o să-ți mulțumească pentru că i-ai atras atenția că greșește și ai făcut-o mai vigilentă în fața erorii. Cel mai probabil, o să fie preocupată mai mult de intențiile pe care le-ai avut.
Oare vrei s-o pui într-o lumină proastă?
Vrei să te remarci în fața altora pe baza erorii pe care a făcut-o?
Vrei s-o faci să se simtă nesigură, ca să-i subminezi poziția în grup?
Vrei să-i induci o idee eronată, pentru ca pe viitor să facă niște greșeli de care tu o să profiți?
Că cel care te-a contrazis e dezinteresat e ultimul lucru la care te gândești. Și pe bună dreptate. Dacă ar fi dezinteresat, nu te-ar contrazice. De ce ar face-o? Ca să atragă suspiciunea și dușmănia ta, din motivele înșirate mai sus, fără ca el să aibă nimic de câștigat? Sigur are ceva de câștigat.
A spune adevărul (sau, mă rog, a fi sincer) e, de fapt, ceva rar în societate și implică o relație privilegiată între oameni. Chiar și cunoașterea academică e mânjită de interes și uneori de rivalitățile meschine dintre cercetători. Comunicarea adevărului (sau a părerii tale sincere) implică un fel particular de infrastructură interumană, iar Facebook sau altă rețea de socializare se află la ani-lumină distanță. Cine discută politică pe Facebook, cine intră în războaie ideologice așezându-se disciplinat de o parte sau de alta e de o naivitate imensă. O speranță, însă, mai există. Un bun început ar fi să-și pună cele două întrebări din primul paragraf și să nu se lase până când nu face posibil un răspuns la ele.
1.228 de vizualizări
