Proaspătul premier a uitat să-l informeze pe jupînul Puterii că ar vrea să scadă CAS. Jupînul i-a tăiat-o, imediat, expert: deocamdată nu e cazul! Drept care MRU, care se lăuda că va guverna pe barba lui, a sucit-o cu CAS. A vrut să dea şi el un mesaj de încurajare angajatorilor, nu să scadă contribuţia cu pricina.
Acum a băgat IMM-urile în seamă, cu o promisiune şi cu o poantă. Mai întîi poanta: „Nu mărimea contează!” apoi promisiunea: „vom reduce fiscalitatea atunci cînd se va putea!” O fi simpatică încurajarea cu mărimea care nu contează, dar cine-şi poate face un plan de afaceri luînd ca punct de plecare cînd se va putea-ul lui MRU? Fiindcă asta contează. Iar ceea ce le-a transmis azi premierul e o non-ştire, binevoitor formulată, din care am înţeles că premierul vrea să joace măcar rolul de băiat simpatic, de vreme ce pe butoane apasă tot jupînul, ca pe vremea lui Boc.
Dacă premierul şi-a dat seama că în lunile următoare nu va prea avea de dat ştiri bune şi că va trebui să ţină cont şi de umorile regizorale ale jupînului care l-a pus premier, e de înţeles de ce a hotărît să-şi ia un consilier de imagine şi de ce l-a ales pe Cătălin Căţoiu, cîntăreţ, cameraman şi actor cu experienţă în telenovele. Unii ar putea spune că această decizie trădează o preocupare excesivă a prim-ministrului faţă de propria sa persoană. Alţii s-ar putea întreba dacă nu cumva MRU are nevoie de un asemenea consilier trecut prin telenovele pentru că are proiecte politice mai de lungă durată, cum ar fi candidatura la preşedinţia României. Ambele variante sînt valabile, dar…! Pentru noutăţi bune n-ai nevoie de cineva care să-ţi spună cum să te îmbraci, cum să zîmbeşti şi cît să-ţi laşi părul să crească. La cele nasoale contează cum să pari trist şi cînd să zîmbeşti optimist şi cum să-ţi asortezi cravata cu vorbele şi costumul cu gravitatea lor.
