Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum să distrugi și să preiei o afacere din sănătate. Cursul scurt

Zoom Cum să distrugi și să preiei o afacere din sănătate. Cursul scurt

În 1992, un tânăr rezident la ginecologie din Sibiu deschide un soi de clinică ginecologică în oraș. Are, la început, patru medici angajați. Dar se mișcă bine, lucrurile merg și se dezvoltă. Clinica se mărește, își schimbă sediul și crește, crește, crește.

În 1994, cu rezidențiatul finalizat, tânărul ginecolog se apucă și de distribuție de medicamente. După un an intră și pe piața importurilor, construiește un depozit local, apoi acesta devine regional și în cele din urmă se dezvoltă la nivel național, ajungând, în 2009, la o cotă de piață de 9%. Iar de atunci a continuat să crească.

Acestea este începutul poveștii de succes a lui Ilie Vonica și a rețelei medicale Polisano. Până în vara lui 2014, imperiul Polisano cuprindea: patru clinici cu laboratoare proprii în Sibiu și București, un spital în Sibiu, cea mai mare maternitate privată din Transilvania, centre de fertilizare in vitro, centre de dializă, o rețea națională de 98 de farmacii, un laborator de cercetare și o fabrică de medicamente oncologice, o rețea de distribuție de medicamente, reprezentanțele Toyota și Citroën din Sibiu, un proiect pentru un teren de golf de 8,2 hectare în Cisnădie, multiple active imobiliare în Sibiu și București. Până în 2014, cifra de afaceri a grupului ajunsese la 400 de milioane de euro anual, iar firmele lui Ilie Vonica aveau 2.000 de angajați.

Pe 20 mai 2014, Daniela Vonica, soția lui Ilie Vonica, este arestată preventiv pentru implicarea în ceea ce s-a numit scandalul rețetelor oncologice false. O întreagă rețea, ce cuprindea și trei medici de la Fundeni, a eliberat, în timp, peste 1.100 de rețete false, pentru pacienți decedați. Rețetele erau onorate de către farmacii Rețeta, din rețeaua Polisano, farmacii care, la rândul lor, pretindeau că ar cumpăra medicamentele cu pricina de la firma-fantomă. Rețetele erau compensate 100% prin Programul Național de Oncologie. Prejudiciul produs Casei Naționale de Sănătate a fost estimat la cel puțin 10 milioane de lei.

Ilie Vonica este chemat și el la parchet, pentru a da declarații. Daniela Vonica rămâne în arest preventiv o lungă perioadă de vreme, refuzându-i-se controlul judiciar. Pe 3 iunie 2014, Ilie Vonica se sinucide, aruncându-se de pe acoperișul vilei din Sibiu. Nu poate fi salvat, deși este transportat destul de repede la spitalul Polisano.

Din acel moment începe, destul de rapid, destructurarea întregului imperiu Polisano.

78 din cele 98 de farmacii Rețeta sunt cumpărate de către rețeaua Sensiblu. Centrele de dializă fuseseră deja vândute încă din timpul vieții lui Ilie Vonica. MedLife cumpără clinicile, centrele de fertilizare in vitro, maternitatea și spitalul din Sibiu. Un investitor local cumpără reprezentanțele auto din Sibiu. Jürgen Andreas Faff, alt investitor, cumpără proiectul terenului de golf.

Fiica lui Ilie Vonica, Loredana, de profesie farmacistă, păstrează rețeaua de 20 de farmacii Rețeta din Sibiu. Distribuitorul de medicamente Polisano intră în faliment, cu datorii de ordinul zecilor de milioane de euro. În fine, laboratorul de cercetare și fabrica de medicamente oncologice Polisano Pharmaceuticals sunt cumpărate de către Gruia Stoica. Da, da, Gruia Stoica de la Grampet (fost GFR), cel care a vrut să cumpere CFR Marfă, dar n-a reușit, cel care este în continuare judecat pentru evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat. Acest om, el însuși, a cumpărat pachetul majoritar al fabricii de medicamente Polisano. Alt acționar al fabricii este Remus Borza, avocat și prieten al familiei Vonica.

În ianuarie 2020, judecătorii au eliminat din dosarul lui Gruia Stoica toate interceptările realizate de SRI.

Dosarul Danielei Vonica se află, din septembrie 2014, încă în faza judecății pe fond. Ultima înfățișare ar fi trebuit să aibă loc în prima săptămână a lui februarie, dar a fost amânată din cauza grevei magistraților. Daniela Vonica a plătit încă din 2014 prejudiciul ce i se impută, calculat de procurori la 8,322 de milioane de lei din rețete false și 1,72 de milioane de lei din deducerea TVA și a impozitului pe profit.

O poveste de succes, fie că este vorba despre ridicarea imperiului Polisano, fie că este vorba despre preluarea sa ostilă.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

  • Vînătoarea candidatului normal

    26 august 2024

    De mai bine de un an, în codrii sălbatici ai PSD a început o vînătoare grea. Hăitașii au scuturat tufele partidului, au fluierat și au chiuit ca să pună vînatul […]

Iubitori de arta