Declarația pe proprie răspundere legat de reședință și, pe cale de consecință, de locul în care ești facturat și primești tariful plafonat în funcție de consum este ultima tâmpenie din multele care au fost. Tot ce ține azi în România de energie adună laolaltă hoție, prostie și straturi de birocrație și de reglementări astfel încât consumatorii să pătrundă tot mai greu în pădurea aceasta din care ei fac enorm de mulți bani.
Cert este că Guvernul României nu ia niște măsuri în sprijinul cetățeanului cu dorința de a aplica acele măsuri. Nu, deloc. Guvernul ar dori, dacă dă o scutire de ceva, ca tu, cetățean, să nu poți profita de ea, să nu te încadrezi la nu știu ce declarație, cerere, formular.
De fiecare dată, această inepție numită statul român gândește ajutoare și, în același timp, modalități prin care acele ajutoare, totuși, să nu cumva să ajungă la cetățeni. În cazul energiei e și mai simplu: vorbim de bani. Cetățenii sunt furați cu bună știință de stat, în primul rând. Și tot statul, mieros ca un preot catolic scăpat la dușurile unui internat de băieți, trebuie să convingă populația că face tot ce e omenește posibil ca să-i înjumătățească suferințele financiare. La capătul fiecărui ajutor, însă, există fie o formulă de calcul care ia în considerare anul 1911 ca referință de calculare a facturii, fie trebuie adeverință de la medicul proctolog că nu ți se mai văd nici frunzele morcovului.
Pe aia cu ajutorul de pandemie o știți? S-au dat niște bani firmelor, pentru mucles! starea de urgență, tam-tam, știri, haoleo, câtă generozitate… apoi, pe șestache, s-au luat impozitele pe sumele astea, printr-o reglementare dată mai târziu, după niște luni bune, pe final de an. Hait! Rămâne KWJ în istorie? Pot să-l pun parolă pe Facebook, că nu ghicește nimeni…