Caţavencii

Cum să omori din nou niște fete

RTV s-a folosit de criminalul și violatorul Dincă pentru a lovi încă o dată – a câta oară? – în ideea de democrație liberală, fix cea care permite ca un astfel de RTV sau un Ciutacu să existe pe sticlă. Căci despre asta e vorba. În Rusia pe care o mozolește Ciutacu, Ciutacu nu ar fi existat cu astfel de mizerii.

„Nu e prost Dincă“, a zis Ciutacu, după un simulacru de interviu luat de RTV lui Dincă. Dumnezeule, nici Hitler nu era prost, dar nu despre asta e vorba. Practic, s-a întâmplat următorul lucru: Dincă a vomitat la RTV o mizerie conspiraționistă despre faptul că el „doar“ le-a violat pe fete, dar nu le-a omorât, iar pe aceste inepții ale lui Dincă, RTV și mai ales Ciutacu au lucrat mai departe detonând un întreg demers al Poliției, procuraturii și instanțelor de judecată prin care acest individ a fost condamnat. Nu, nu cu argumente, ci cu alt jet de vomă: că totul e de la„reziști“, de la progresiști, de la sexo-marxiști, de la cei care vor ca războiul cu Ucraina să continue, și tot așa… mizeria infinită la care tot fierb acești indivizi de la RTV.

E uimitor să vezi că de partea rațiunii și a ideii de stat liberal, până la urmă, s-a aflat acea creatură politică complicată Radu Cristescu, el însuși un delirant când vine vorba de lins Puterea și oamenii Puterii.

Derapajul de față, mai mult ca oricare altul din urmă, este de o cruzime greu de suportat. Ciutacu și RTV calcă în picioare memoria acelor fete care au trecut prin tortură și apoi printr-o moarte îngrozitoare.

Exit mobile version