Nu prea ştii de unde să apuci romanul ăsta în care toată lumea povesteşte. De-abia după ce-l citeşti în întregime poţi pune lucrurile cap la cap, pornind de la mărturiile personajelor despre Daniel Stein. Din nenumăratele scrisori, fragmente de jurnal, interviuri şi însemnări adunate în carte se naşte o frescă enormă căreia trebuie să-i găseşti singur începutul. Dar asta nu te face să te simţi rătăcit în povestea care se leagă pe deasupra personajelor care-şi scriu unele altora despre ele însele şi despre genialul Daniel Stein.
Fost traducător pentru Gestapo şi pentru NKVD în timpul războiului, acest evreu din Polonia scapă de la moarte cîteva sute de oameni dintr-un ghetou. Cînd e descoperit, fuge şi primeşte adăpost într-o mănăstire de maici, unde trece la catolicism. Apoi se călugăreşte şi se duce în Israel, unde păstoreşte cîteva zeci de catolici veniţi din toată lumea şi cărora le predică în ivrit. Autorităţile îl iau la ochi fiindcă s-a creştinat, iar superiorii lui vor să-i interzică să mai predice fiindcă încalcă dogma. Nici prietenia Papei Ioan Paul al II-lea nu-l scapă de neplăcerile ecleziastice. Daniel e un înţelept incomod căruia i se recunoaşte eroismul din război, dar nu şi dreptul de a fi totodată evreu şi creştin. Iar inovaţiile lui religioase sînt taxate ca eretice. Asta nu-l împiedică să-şi vadă de treabă în această ţară mică, agitată de războaie şi atentate, în care ideile lui de împăcare sînt privite cu suspiciune din toate părţile. Pare verosimil un asemenea personaj? Dacă citeşti romanul, pare! Iar dacă mai şi afli că un asemenea Daniel a existat şi că pornind pe urmele lui şi-a scris cartea Ludmila Uliţkaia, admiţi că uneori viaţa şi ficţiunea pot face meci nul. Depinde de cine arbitrează.