Cum să-ți dai singur în bot

Există un segment de public mereu dispus să găsească dovezi că totul în jur e nașpa, groaznic și pute. Atunci când aceste dovezi mai întăresc și credințe anterioare oricum de nezdruncinat, fandacsia e gata. De exemplu, teoria că presa a murit a devenit, în timp, convingere. De nezdruncinat. Asta, în timp ce informațiile sunt procurate de către oameni prin intermediul – ați ghicit! – presei. Că a murit printul e aproape o certitudine. Biroul Român de Audit al Tirajelor ne arată că presa românească tipărită pe hârtie gâfâie rău de tot. Cel mai mare tiraj îl are periodicul Kaufland. După el, la distanță enormă, vin două tabloide, dar și acestea departe mult de epoca lor de glorie. Norocul lor constă în faptul că publicul acultural pe care-l țintesc nu se conectează la Internet nici să-l pici cu ceară. În rest, cele mai vândute cotidiene și singurul săptămânal care mai mișcă ceva în difuzare se agită în jurul unui prag aflat de 10-12 ori sub tirajele pe care le aveau în perioadele bune. Asta e situația, presa tipărită se cam stinge. Dar presa, în sine, n-a murit. Mai există și va mai exista multă vreme televiziunea, pe care Internetul nu o poate detrona. Cum există, cu siguranță, Internetul. Și pe Internet tot presă se face, sub aceleași nume care existau și în print sau sub unele noi. Da, presă. Jurnalism, ziaristică. Adică exact ceea ce spun unii că a dispărut. N-a dispărut, a schimbat doar suportul. Aparent, suntem atât de ecologiști, ca generație, încât nu mai vrem să vedem copaci tăiați și transformați în ziare sau cărți, ci preferăm să ne luăm informațiile dintr-un mediu curat, care folosește energia electrică produsă poluant din combustibili fosili, de pe terminale/device-uri construite din plastic nebiodegradabil și metale niciodată reciclate în realitate. Nu mai contează, asta e situația, iar producătorii de conținut jurnalistic trebuie să se adapteze la noile formate, la noile așteptări ale publicului.

Deranjante, cu adevărat deranjante, sunt, însă, acele momente în care ca argument suprem pentru moartea presei este adusă plecarea de la o publicație la alta a câte vreunei vedetuțe. Cum, de exemplu, a fost cazul recent al lui Mălin Bot. Pentru cei care au deschis mai târziu cutiuța cu resturi nedigerabile, Mălin Bot este unul dintre acei închipuiți care, fiind ieftin și uneori autofinanțabil, a avut fericirea supremă de a apărea pe un post unde apar oameni ieftini. Mai ales în colțul moderatorilor. Alături de Mircea Marian și de Sabin Orcan, Mălin Bot a fost ani de zile o trâmbiță zgomotoasă în corul de trâmbițe care slăveau comandantul de navă suprem și întreaga sa echipă de profitori. Voiai să vezi cine mai cotizează la B1? Nimic mai simplu: te uitai în program, vedeai când are emisiune Mălin Bot și deschideai televizorul. Dacă printre invitați nu se afla vreo vedetă a luptei împotriva loviturilor de stat (alea nu cotizau), atunci sigur aveai de-a face cu exerciții impuse de către partidul sau persoana cu sacoșa neimpozabilă.

Altfel, Mălin Bot n-a strălucit absolut niciodată. N-a scris vreun text ieșit din comun, n-a provocat vreo știre care să atragă atenția publicului mai mult de cinci secunde. În lunga sa carieră a reușit să se strecoare pe sub diverse piei, ajungând, datorită acestei calități deosebite, un om cu un cuvânt greu în două redacții importante: Adevărul și Evenimentul zilei. Acum, însă, Mălin Bot a părăsit cu ochii în lacrimi Evenimentul zilei, pentru că nu mai e ceea ce-și dorea el. Și ce-și dorea el? Păi, un ziar în care Elena Udrea să fie lăudată de dimineață până seara (în ediția online, cea coordonată de el însuși). Așa cum era lăudată și în emisiunile TV ale domnului Bot. Atât de dotat intelectual e domnul, încât, atunci când, ilegal, a întrerupt o emisiune electorală a Monicăi Macovei pentru a băga o transmisie live tot electorală a Elenei Udrea, a pretins că a făcut acest lucru pe baza unui contract. Deși în campania cu pricina publicitatea pe bază de contract era interzisă, aparațiile televizate fiind gratuite și reglementate de legi și hotărâri.

Oricum, tot discursul de adio al domnului Bot, care a părăsit Evenimentul zilei, a fost un exercițiu de mistificare cap-coadă. Cică ar fi plecat pentru că nu mai suportă să slăvească politicieni, nu mai vrea să lupte cu Sfântul DNA și nici nu mai vrea să lucreze pentru un patron cu probleme penale, cum e Dan Andronic. După acest discurs, domnul Bot s-a dus glonț la România liberă. Unde, e drept, s-ar putea să nu mai lupte cu DNA. Și unde a dat peste un patron care și-a rezolvat parțial problemele penale. Căci da, patronul Rl a fost deja condamnat, nu mai are probleme penale, ci certitudini.

De ce am scris despre acest insignifiant personaj? Pentru că mutarea lui dintr-o parte în alta, schimbarea penalilor pentru care lucrează și a feselor între care suflă nu înseamnă, așa cum vor unii să creadă, că moare presa. Doar simțul ridicolului mai ia una în bot, sângerând amarnic.