Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum te poți lupta cu timpul

Zoom Cum te poți lupta cu timpul

Aveți obiceiul să vă povestiți visele altor persoane decît psihanalistului? Dar să le puneți pe hîrtie? Vladimir Nabokov a făcut un experiment timp de un an, în 1964, cînd și-a notat visele de îndată ce se trezea. Ba chiar i-a cerut și soției sale, Vera, să participe la această poveste. N-a făcut-o în scopuri literare. Ideea i-a venit pe urmele britanicului John W. Dunne, inventator și filosof , care în 1927 a lansat o teorie ce avea să facă vîlvă, în cartea sa Un experiment cu timpul.

Dunne susținea că visele conțin imagini ale experiențelor noastre trecute și imagini ale experiențelor noastre viitoare în proporții aproximativ egale. Dar asta nu fiindcă am fi dotați cu însușiri de clarvăzători, ci din cauza reversibilității timpului. Dunne n-a emis această ipoteză din postura de mistic, ci avînd convingerea că timpul e structurat altfel decît ni se pare, mai exact că e alcătuit din serii care sînt conținute una într-alta, cam în felul cutiilor chinezești. Din acest motiv ni se întîmplă să anticipăm în vis evenimente care vor avea loc mai tîrziu.

Nabokov a luat în serios teoria lui Dunne și timp de un an și-a notat visele potrivit recomandărilor britanicului. La început, a făcut-o cu entuziasm, descriindu-și visele imediat ce se trezea. Treptat, însă, pasiunea asta i-a scăzut, încît în cele din urmă a renunțat la experiment, fără rezultatele pe care le aștepta. Iar dacă Vera n-ar fi păstrat toate însemnările lui, poate că n-am fi știut nimic despre ceea ce visa autorul Lolitei. Sau, cum se mai întîmplă cu alți autori, am fi trecut în contul lui Nabokov cel puțin o parte dintre visele personajelor sale, cu toate că această operațiune e cel mai adesea abuzivă sau o simplă aiureală a biografilor zeloși. Fără a mai pune la socoteală că însăși însemnarea viselor, oricît de prompt ar fi făcută, poate conține inexactități involuntare.

Dacă această carte ar fi cuprins doar visele lui Nabokov din perioada experimentului său, n-ar fi avut decît cîteva zeci de pagini. Autorul volumului, așa cum îl citim, e antologatorul, editorul și comentatorul viselor lui Nabokov,  Ghennadi Barabtarlo, care adaugă aici și vise notate de scriitorul rus înainte și după experimentul din 1964. Plus visele personajelor lui Nabokov, într-o cercetare de o exagerată minuțiozitate, în care autorul Nabokov, cel ce devine propriul său personaj cînd își reconstituie visele, se transformă în personajul comentatorului său, Barabtarlo.

În visele lui Nabokov descoperi un tip marcat de numeroasele sale călătorii, pe care experiența exilului îl urmărește stăruitor, ca și aventurile sale erotice din somn, pe care doar le pomenește, fără să intre în amănunte. Curiozitatea mea față de visele insomniacului N. a venit din cu totul altă parte. Cum scrie Nabokov cînd nu intră în pielea scriitorului, ci, de-abia trezit din somn, notează cu o buimacă febrilitate ce a visat. Or, și aici se cunoaște gheara leului, chiar dacă lipsesc cîteva dintre marile trăsături ale stilului său, în special ironia autorului față de personajele sale. Altfel însă, și trezit din somn, Nabokov e în stare să facă descrieri de o formidabilă precizie a detaliilor și în fraze cît se poate de bine aduse din condei, ca și cum, atunci cînd pune mîna pe creionul cu care își scrie cuvintele viselor sale, în el se trezește automat și scriitorul.

Pentru John W. Dunne, teoria sa despre timp, adică despre seriile temporale pe care le trăim, uneori anticipîndu-ne viața de după moarte, însemna și descoperirea secretului nemuririi, grație viselor prin care trecem de barierele timpului cu o singură direcție, cel ce nu ne duce decît către moarte. În 1964, Nabokov a încercat să afle dacă visele sale conțineau și secretul nemuririi, cum susținea Dunne. Se pare că a ajuns pe parcurs la altă concluzie.

Vladimir Nabokov, Visele insomniacului, traducere de Veronica D. Niculescu, Editura Polirom, 2019.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]