Există un discurs ușor enervant cu privire la Putin, care spune cam așa: tot ce face acum președintele rus e rezultatul extinderii continue a NATO. El vede posibila aderare a Ucrainei ca pe o provocare și reacționează în consecință: își transportă trupele la graniță, gata de atac, alimentează războaie civile în regiunile în care locuiesc mulți ruși, dezinformează la o scară nemaivăzută până acum etc. Evident, discursul ăsta e greșit pentru că reduce lumea la doar doi actanți: SUA și Rusia, care-și dispută mapamondul fără ca vreo altă țară să aibă voință proprie sau măcar un cuvânt de spus.
Mai mult chiar, după aceeași logică, Putin n-ar fi un individ care să se supună judecății (morale sau de alt fel), ci un automat belicos care-ți lipește o palmă de obraz la cea mai mică bănuială că vrei să-i iei țări din sfera de influență. Omul e nebun, nu te pui cu el. Lasă-i Ucraina, lasă-i Georgia, lasă-i Moldova, lasă-i, poate, și țările baltice, și gata, hai să plecăm din Europa de Est, că am intrat pe teritoriul lui. E logica după care nu judeci oameni, ci câini agresivi de pe stradă. Nu e vina câinelui că a sărit la tine să te sfâșie, e vina ta, că l-ai provocat atunci când te-ai scărpinat după ureche.
Oricât de enervant ar fi, există un motiv pentru care apelăm la discursul ăsta. În logica democrației liberale, ne alegem conducătorii și-i tragem la răspundere pentru ce fac, în special prin vot. Însă asta se întâmplă cu conducătorii noștri. Alte popoare procedează la fel cu ai lor. Sau ar fi ideal să procedeze așa. În cazul lui Putin, nu prea bate până la el vocea noastră de cetățeni indignați. E în afara razei de acțiune a protestului nostru democratic. Îi avem însă în bătaia indignării pe liderii noștri, care cumpără avioane de luptă, înarmează Ucraina și susțin, în general, extinderea NATO până-n buza Moscovei. Așa că o să strigăm împotriva lor. Nu zic că e greșit ce fac, probabil că nu e, din moment ce ucrainenii își văd de treaba lor și aleg pentru propria persoană, ceea ce Rusia nu face. Doar că e în logica democrației liberale să-i criticăm mai degrabă pe conducătorii noștri, iar pe cei ai altor state să-i vedem ca pe un dat, ca pe niște forțe ale naturii pe care trebuie să le acceptăm ca atare.
Evident, e neclar în ce măsură se aplică în continuare logica asta democratică neintervenționistă. Dacă ar fi procedat așa americanii și în al doilea război mondial, nu l-ar fi deranjat deloc pe Hitler. Uneori e bine să te uiți și ce fac liderii altor state, doar că e greu să-ți dai seama când ai de-a face cu un psihopat criminal și când doar cu un lider pragmatic care-și joacă cartea.