Ionuț Costea, cumnatul secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost găsit în Turcia. Era fugit din țară după o condamnare cu executare de 6 ani și acum se fac aranjamente să fie adus în țară. Pentru Geoană ar trebui să fie o veste bună: dacă apucă să candideze la președinție nu mai au pe cine să-i aducă înainte de turul doi, așa cum i l-au adus pe Nicolae Popa, în 2009. Ba mai mult, găsirea lui Costea din timp poate fi chiar un cadou, o eliberare de presiunea loviturii de teatru în campanie. O primă dovadă de devotament oferită de Servicii viitorului președinte. Căci, așa cum s-a mai văzut, în România te poți trezi oricînd cu reorientarea Serviciilor și cu un președinte-surpriză.
Ca și fugarul Nicolae Popa, fugarul Ionuț Costea are tolba plină cu povești. Asta face din el un broker de putere și un scriitor de impact, căci în celula de la Rahova mulți povestitori au cerut hîrtie și și-au înmuiat pana în amintiri. Aducerea lui timpurie, însă, nu pare, cum ziceam, să-l vizeze pe Geoană. Întîi, fiindcă faptele de corupție ale lui Ionuț nu se regăsesc în dosare legate de cumnat. Apoi, fiindcă Mircea i-a transmis, încă din ziua fugii, că: „Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele“. Un avertisment drăgăstos, îmbibat în valorile familiei.
Fugarul Costea e utilizabil, așadar, în alte spețe. El a fost parte a grupului infracțional organizat care a luat bani de la compania Swietelsky ca să obțină contractele și banii de la stat pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța. Swietelsky a plătit acestui grup 20 de milioane de euro. Iar banii au fost luați după cum urmează: Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe, 2.200.000 de euro; Ionuț Costea, fost secretar de stat la Finanțe și președinte Eximbank, 2.000.000 de euro și 3.000.000 de lei, adică 2.700.000 de euro; Cristian Boureanu, combinator, 2.100.000 de euro. Un pre-total de 7.000.000 de euro, la care se adugă banii ajunși la cîțiva trepăduși, secretari de stat și avocați, nu mai mult de 3.000.000 euro. Totalul încasat de condamnați e, așadar, cam 10 milioane de euro. Dar Swietelsky, așa cum zice dosarul, a dat 20 de milioane de euro. Cele 10 milioane lipsă nu apar pe nicăieri, fiindcă nici ministrul Transporturilor de atunci, Anca Boagiu, și nici premierul de atunci, Emil Boc, nu apar încă în denunțuri. Lipsa lor din rechizitoriu e la fel de strălucitoare ca lipsa oamenilor din Servicii, fiindcă zece milioane de euro sînt bani care merită cheltuiți în liniște.
Mai trebuie observat că Emil Boc se află cumva în cărți pentru prezidențiale. Sondajele îl dau mai bine plasat în încredere ca pretendenții din PNL și PSD, așa că un potențiometru judiciar, din care să i se regleze ambițiile și frica, e absolut necesar. Dacă unul ca Boc ar încurca planurile candidatului ales de sistem, un fragment literar compus de Ionuț Costea l-ar putea scoate din joc. Dacă, dimpotrivă, lucrurile o iau razna și Boc ajunge președinte, ar fi un președinte cu cheiță, descris în paginile fugarului grafoman.
Poate că totul e ficțiune, dar nimic nu e mai real decît ficțiunea românească. Fiindcă ea erupe din talentul scriitoricesc al unui neam de denunțători.
1 comentariu