Sondajele de opinii sînt acel mijloc științific prin care o parte dintre români îi trag în piept pe ceilalți asupra preferințelor pe care le au la un moment dat. Ca și politicienii care se bat cu cărămida tricoloră în piept, românii care răspund la sondajele cinstite – fiindcă mai sînt și din astea – procedează ca Ghiță Pristanda, ipistatul. Spun ce trebuie, dar fac cum îi taie capul. Cu excepția momentelor cînd simt nevoia să răsufle. Atunci o spun pe-a dreaptă, după care – dacă bagă de seamă că au zis-o degeaba – se întorc la prudența șmecheră a supraviețuirii zilnice. Într-un sondaj de opinie despre naționalismul nostru economic, din 1.000 de concetățeni de-ai noștri, majoritatea ar cumpăra mai întîi mărfuri românești.
Care a fost prima întrebare? Ce mașină și-ar cumpăra românul. 52% și-ar lua una românească. Ce relevanță are însă o asemenea întrebare într-o țară în care peste 21% la sută din populație trăiește în sărăcie, iar cei care o duc ceva mai bine, dar una peste alta, tot prost, înseamnă alte cîteva zeci de procente? Așa că prima întrebare a sondajului ar fi trebuit să fie: „Îți permiți să-ți cumperi o mașină?”, după care am fi putut să stăm de vorbă asupra patriotismului nostru economic. Apropo, i-ați remarcat pe politicienii și pe oamenii de afaceri care vin la DNA cu automobilele personale. L-ați văzut pe vreunul măcar dîndu-se jos dintr-o Dacie sau dintr-un Ford făcut în România?
Pe vremea cînd era președinte, Traian Băsescu își conducea, una-două, Logan-ul. De cînd a ieșit la pensie, același Băsescu nu se mai deplasează decît cu Mercedes-ul sau cu BMW-ul de protocol. Logan-ul era pentru impresia artistică! Noul președinte strînge și el relațiile economice cu Germania, fără să folosească Logan-ul sau Duster-ul pentru fițe patriotice.
Baronii locali de toate culorile și foștii miniștri care încurajează în vorbe economia românească, chiar și cînd ajung la răcoare preferă mărfurile străine, la pachet, ca semn că nu și-au pierdut speranța liberării. Singura lor concesie e apa autohtonă, pe care o beau cu speranța că ea trece, iar ei vor rămîne cum au fost.
Altminteri, ca Băsescu sau ca Elena Udrea, se deghizează în costume naționale cînd umblă după voturi, dar după aceea se întorc la semnele vizibile ale puterii, care încep cu deodorantele și parfumurile străine care costă cît o mașină la mîna a doua, și continuă cu hainele de firmă, unele mai scumpe decît un Logan. Iar cînd ies din pușcărie, ca procuroarea Bica, garantată de Băsescu, sărbătoresc evenimentul în haine al căror preț de catalog e mai mare decît salariul lor pe o lună, încît le oferă procurorilor, pe tavă, încă un cap de acuzare împotriva lor.