Infinita răbdare a poporului român, în cooperare cu elemente ale noii Securități, a organizat, în perioada mai 2025 – septembrie 2025, Cupa națională a idioților din politică. Cîștigătorii au fost selectați printr-un proces de fraudă electorală și abuz în serviciu, intitulat „alegeri”. Lupta pentru primele locuri a fost strînsă, dar, pînă la urmă, s-a detașat podiumul: Bolojan, Nicușor și Grindeanu, acesta din urmă depășindu-l la mustață pe Ciolacu.
Ordinea pe podium, însă, n-a fost clară. Bolojan a fost un concurent serios pentru locul întîi, pe care era cît pe ce să-l cîștige cu atitudinea lui de contabil bătut în cap, cu măsurile mortale luate împotriva economiei, cu creșterile de taxe și tăierile de venituri de la elevi, de la mame, bătrîni și copii, cu încăpățînarea de a secera încrederea și viitorul mediului privat și cu neclintita durere în cot față de sărăcirea oamenilor, inflație, scăderea PIB-ului.
Dar a venit tare din spate Nicușor. Chiar din primele luni de mandat, președintele României a impus standarde noi în materie de idioțenie politică, aducînd, în plus față de Bolojan, și un arsenal de prostie proprie, individuală, pe persoană fizică. Nicușor a recuperat distanța față de Bolojan și s-a arătat repede mai idiot ca el, încălcîndu-și toate promisiunile, dezamăgindu-și întreg electoratul, mințind, apărînd securiști, înfrățindu-se cu procurori compromiși, complotînd la moțiunea de cenzură, organizînd un puci contra PNL în asociere cu PSD, lăsînd România fără guvern, ducînd cu preșul o națiune întreagă cu privire la anularea alegerilor și cîte și mai cîte. Acest nivel de idioțenie n-a fost atins de niciunul dintre foștii președinți, nici măcar de Iohannis, așa că, pînă acum cîteva luni, locul întîi și medalia de aur îi păreau rezervate.
Dar iată că din umbra locului trei s-a ridicat Grindeanu. Ultimele patru luni au reprezentat finișul său în forță. Grindeanu i-a ajuns din urmă pe ceilalți doi concurenți la momentul moțiunii de cenzură, cînd a prăbușit guvernul din care făcea parte. Era, să zicem, o traumă care-l urmărea din 2017, cînd el însuși a fost dat jos prin moțiune de propriul partid. Numai că Grindeanu a adăugat acestei revanșe un munte de contradicții caracteristice, deopotrivă, întîrzierii mintale și mișeliei. Încă de cînd PSD era membru al coaliției de guvernare și al guvernului Bolojan, Grindeanu se rățoia contra măsurilor pentru care semnase și cu care fusese de acord. E drept că măsurile erau stupide și dăunătoare – și meritau criticate –, dar Grindeanu era, prin cuvînt, prin prezența în coaliție și prin semnătură, de acord cu ele. Era coautor, complice, părtaș, egal responsabil.
La patru luni și jumătate de cînd a dat jos Guvernul – punînd România în cea mai dificilă situație economică din ultimii 36 de ani – Grindeanu zice că lucrurile merg prost fiindcă Bolojan nu pleacă. „Interimatul monosprâncenat cu tineri frumoși și liberi aruncă România nu doar în faliment economic, ci în faliment social”, zice el, uitînd însă că interimatul monosprîncenat i se datorează, că el a adus guvernul în situație interimară după ce s-a combinat cu AUR la moțiune. Ceea ce îl califică fără drept de apel la medalia de aur pentru idioțenie e faptul că cere avîntat plecarea guvernului interimar de la Palatul Victoria, fiindcă acel guvern nu poate pleca. Guvernul interimar e obligat să rămînă, fiindcă e ținut acolo de forța legii, care îi interzice să plece. Chiar dacă Bolojan pleacă, președintele, conform art. 107, alin. 3 din Constituție, desemnează alt premier interimar dintre membrii guvernului interimar. Deci guvernul interimar pe care Grindeanu îl vrea plecat nu poate pleca pînă nu vine alt guvern. Or, tocmai acest alt guvern nu poate veni din cauze la care a contribuit major Grindeanu.
Șeful PSD îi spulberă, așadar, pe ceilalți doi concurenți. Urcă pe locul întîi, cîștigă detașat Cupa Idioților din Politică și atinge acel nivel de prostie de la care prăbușirea e nu doar zgomotoasă, ci și definitivă.